
Istoria ilustrata a lumii. Razboaiele Mondiale si Perioada Interbelica. Vol. 5
Descriere
Prima jumătate a secolului XX găseşte lumea prinsă în vâltoarea a două conflagraţii mondiale, duse cu o cruzime fără precedent. Primul Război Mondial izbucneşte în urma unei dispute exclusiv europene, transformându‑se într-un conflict ce avea să implice coloniile şi Statele Unite ale Americii. Acesta a modificat configuraţia geopolitică a Europei şi a schimbat echilibrul puterilor în toată lumea. În cel de Al Doilea Război Mondial, naţiunile Europei, Asiei, Americii şi Africii sunt atrase în luptă de politica agresivă a Germaniei naziste şi a Uniunii Sovietice. Războiul a fost purtat cu cele mai noi tehnologii armate şi a costat viaţa a mai bine de 55 de milioane de oameni. Holocaustul, exterminarea sistematică a evreilor din Europa, reprezintă o catastrofă etică şi etnică de neconceput pentru civilizaţia modernă.