Interpretarea jungiana a viselor
Descriere
Ce sunt visele? Visele sunt viata. In a doua parte a vietii, dupa ce isi stabilizase si dezvoltase un cadru explicativ pentru structura si dinamica psihicului uman, Jung scria cu un profund respect despre vise: „Visele sunt produse impartiale, spontane ale psihicului inconstient, in afara controlului vointei. Ele sunt natura pura; ne prezinta adevarul neimpodobit, natural si de aceea sunt potrivite, mai mult ca orice altceva, sa ne redea o atitudine care este in acord cu natura noastra umana de baza atunci cand constiinta noastra s-a indepartat prea mult de fundamentele sale si a intrat intr-un impas” (C.G. Jung, 1934, par. 317).
Lucrul cu visele in terapia analitica inseamna capacitatea de a lucra cu structura simbolica prezenta in crearea visului, in imageria acestuia, in personajele care fac sau nu fac parte din experienta curenta a celui care a visat, in actiunile sau continuturile dialogurilor si, nu in ultima instanta, in felul cum sunt traite, resimtite emotional visele. Faptul ca sunt profund individuale, ne atrage atentia asupra necesitatii de a explora experienta si asociatiile celui care viseaza, dar si simbolistica prezenta in modul cum psihicul uman s-a proiectat in basme, legende si mitologie, imageria alchimica etc. Fiecare imagine sau simbol trebuie cercetate ca avand inteles pentru cel care a visat-o, „circumambuland” imageria pana cand i se descifreaza pe cat de clar posibil intelesul specific; abia atunci te poti situa in pozitia de a intelege ce inseamna visul... Despre toate aceste lucruri vorbeste cartea lui James Hall, psihiatru si analist jungian, cu o claritate care aduce sprijin atat specialistului, cat si celui/celei care doreste sa se apropie de lumea interioara, de intelesurile ascunse ale propriului drum in viata. Adesea avem nevoie de oglindirea in celalalt pentru a ne intelege propriile vise vizualizand impactul lor emotional si de sens asupra altora. Acest lucru ne permite sa privim din alte perspective decat propria imagine de sine sau propriul nostru mod obisnuit de a intelege viata si astfel sa descoperim acele lucruri despre noi insine care sa ne ajute sa schimbam, sa devenim mai flexibili si mai amplu conectati la propria noastra viata si destin. Calea regala spre bucuria vietii este in noi insine, iar visele sunt poarta spre o viata cu sens. Mihaela Minulescu * Visele, numite de unii limba uitata a lui Dumnezeu, iar de altii mesaje ale diavolului, au fost timp indelungat considerate ca semne ale viitorului. Dar credinta moderna ca visele sunt in mod intim asociate cu psihologia personala, atitudinile si tiparele comportamentale ale visatorului provine din munca de pionierat a psihiatrului elvetian C. G. Jung, care a aratat ca in vise inconstientul prinde viata. In cartea de fata avem un ghid practic si cuprinzator de intelegere a viselor in lumina principiilor fundamentale ale psihologiei analitice jungiene. Modelul psihicului al lui Jung este descris concis si discutat pe baza a numeroase exemple de vise si a modului in care pot ele fi interpretate in context. Daryl Sharp, Inner City Books