Smerenia, mandria, ingamfarea, slava desarta si lauda

Editura
An publicare
2012
Nr. Pagini
344
ISBN
6422636002670
Categorii

Descriere

Sfântul Ioan Gură de Aur este unul dintre marii Părinţi ai Bisericii care ne-a arătat „înălţimea smereniei”. El însuşi fiind smerit, în adevăratul sens al cuvântului, a practicat virtutea aceasta chiar şi în exil. Prin urmare, ne poate îndruma şi pe noi, în chip minunat, prin textele lui despre smerenie, deoarece „Stăpânului îi plac astfel de suflete smerite”.De cealaltă parte este mândria care „pe toate le pierde”. Puterea ei este atât de pierzătoare, încât şi pe puterile netrupeşti „le-a aruncat din ceruri”.Slava deşartă, ca şi mândria, schimbă ordinea lucrurilor. Astfel, din pricina ei, deşi avem Judecător, punem părerile omeneşti deasupra părerii Judecătorului. Slava omenească este goală, deşartă, aşa cum mărturiseau şi vechii filozofi.îngâmfarea este o altă patimă sufletească, asemănătoare celor de dinainte, şi de aceea este nevoie de atenţie sporită, ca cineva s-o poată evita.Este oare îngăduită lauda? în ce situaţii şi de ce? Există situaţii în care lauda se impune, dar iarăşi este foarte primejdioasă. Se impune când omul este îmbunătăţit duhovniceşte, şi trebuie ca celălalt să se folosească. însă mai bine să le cercetăm pe toate acestea în continuare.

Despre autor

Ioan Gură de Aur
Ioan Gură de Aur
teolog bizantin și sfânt creștin (349-407)

Ioan Gură de Aur, cunoscut și ca Ioan Hrisostom sau Ioan Crisostom, a fost arhiepiscop de Constantinopol, una din cele mai importante figuri ale patrologiei creștine, considerat sfânt deopotrivă în Biserica Răsăriteană și în Biserica Apuseană, care îl venerează cu titlul de doctor al Bisericii.

Pe aceeași temă

Cărți de Sfântul Ioan Gură De Aur

Coperta cărții Omilii pentru Postul Mare

Sfantul Anastasie Sinaitul, Sfantul Chiril Al Alexandriei, Sfântul Ioan Gură De Aur, Sfântul Grigorie Al Nyssei

Coperta cărții ­­­Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti, volumul 1

Sfantul Ioan Gura de Aur, sf. Amfilohie de Iconium, Sfantul Teodor Studitul, Sf. Ioan Gură de Aur, sf. Theodor Studitul

Coperta cărții ­­­Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti, volumul 2

Sfantul Ioan Gura de Aur, sf. Amfilohie de Iconium, Sfantul Teodor Studitul

Coperta cărții Omilii la statui (2 vol.)

Ioan Gura De Aur

Coperta cărții Despre obscuritatea profeţiilor

Sfântul Ioan Gură De Aur