Coperta cărții Istoria Lausiaca (Lavsaicon) de Paladie

Istoria Lausiaca (Lavsaicon)

Autor
An publicare
2007
Nr. Pagini
132
ISBN
6422839000411
Categorii

Descriere

Traducere, introducere şi note de Preotul Prof. Dr. Dumitru StăniloaeSfântul Cuvios Paladie, episcop al Elenopolisului din Bitinia, pomenit de Biserica noastră astăzi, 28 ianuarie, a scris o lucrare cu un loc aparte în literatura Patristică. Este vorba despre „Istoria Lausiacă”, sau „Lavsaiconul”, una dintre cărțile ziditoare de suflet, cu o largă circulație, atât la noi cât și la alte popoare ortodoxe.Părintele profesor Dumitru Stăniloae, care a dăruit Bisericii noastre „Filocalia” în limba română, ne-a oferit și versiunea românească a acestei lucrări, scrisă la începutul secolului al V-lea și considerată de către mulți cel mai însemnat document pentru cunoașterea monahismului răsăritean timpuriu.Cartea are menirea de a ne aminti că vitalitatea Ortodoxiei a fost întotdeauna susținută prin râvna sfântă a tuturor creștinilor care au știut să răspundă cu sinceritate chemării dumnezeiești la desăvârșire.Paladie a alcătuit scrierea la rugămintea unui postelnic al împăratului bizantin Teodosie II, cu numele Lausus, între anii 419-420; de aici titlul de Istoria Lausiacă...

Pe aceeași temă

Coperta cărții Patericul Sfantului Munte - monahul Andrei Aghioritul

Monahul Andrei Aghioritul,Andrei Aghioritul

Coperta cărții Istoria

Dorling Kindersley

Coperta cărții Istoria

Herodot

Coperta cărții Istoria

Elsa Morante

Coperta cărții Istoria omenirii

Hendrik Willem Van Loon

Paladie