Arta de a fauri oameni
Descriere
Viaţa unei familii seamănă cu un aisberg: majoritatea oamenilor cunosc doar o zecime din ceea ce se întâmplă – zecimea pe care o văd şi o aud. Unii bănuiesc că ar putea fi mai mult decât atât, dar nu ştiu exact ce şi nici nu ştiu cum să caute. Pornind de la experienţa sa terapeutică bogată, autoarea subliniază rolul important al familiei pentru dezvoltarea tuturor membrilor săi, atât copii, cât şi adulţi. În toate familiile, disfuncţionale sau nu, acţionează aceleaşi forţe: stima de sine a fiecărui membru al familiei, comunicarea dintre membrii familiei, regulile de interacţiune dintre ei şi legăturile familiei cu societatea.Exerciţiile propuse în carte vin în sprijinul tuturor celor care vor să aducă schimbarea în propria familie şi permit accesul la modul de lucru al Virginiei Satir, extrem de util şi pentru psihologi, consilieri şi terapeuţi. Scrisă într-un limbaj accesibil, plină de exemple, cartea se adresează tuturor celor interesaţi de psihologia familiei."Formarea unei familii este probabil cel mai dificil lucru din lume. Seamănă cu procesul prin care două firme îşi pun laolaltă resursele pentru a crea un produs unic. Toate durerile de cap ce pot să apară pe parcursul acestui proces sunt prezente şi atunci când doi adulţi, un bărbat şi o femeie, se reunesc pentru a creşte un copil de la naştere până la vârsta adultă. Părinţii dintr-o familie care favorizează dezvoltarea îşi dau seama că problemele apar, pur şi simplu, pentru că viaţa le aduce în cale, şi vor continua să caute soluţii creative pentru fiecare nouă problemă care apare. Pe de altă parte, familiile cu probleme îşi consumă energiile încercând în van să oprească apariţia problemelor; iar când problemele apar — şi, bineînţeles, problemele apar întotdeauna — aceşti oameni nu au resurse pentru a rezolva crizele.
Părinţii care favorizează dezvoltarea înţeleg că schimbarea este inevitabilă: copiii se schimbă rapid de la o etapă la alta, adulţii se dezvoltă şi se schimbă în continuu, lumea din jurul nostru nu stă niciodată pe loc. Ei acceptă schimbarea ca parte a vieţii şi încearcă să o folosească în mod creativ pentru ca familiile lor să favorizeze şi mai mult creşterea membrilor.""Am convingerea că orice familie cu probleme poate deveni o familie care favorizează dezvoltarea. Majoritatea lucrurilor care fac ca familiile să fie disfuncţionale se învaţă după naştere. Dacă aceste lucruri se învaţă, atunci cu siguranţă se şi dezvaţă, iar în locul lor se pot învăţa lucruri noi. Întrebarea este cum facem asta?
Pe măsură ce veţi vedea mai clar problemele din familie, veţi înţelege şi că, indiferent ce s-a întâmplat în trecut, aţi făcut tot ce puteaţi să faceţi mai bine. Este inutil să vă simţiţi vinovaţi sau să daţi vina pe alţi membri ai familiei. Sunt mari şanse ca nimeni să nu fi observat cauzele care au produs disfuncţionalităţile din familie — şi nu pentru că nimeni nu dorea să le vadă, ci pentru că nu ştiaţi încotro să priviţi sau fuseserăţi învăţaţi să vedeţi viaţa prin ochelari mentali, care vă împiedicau vederea. Citind această carte veţi începe să vă scoateţi ochelarii şi să priviţi direct lucrurile care produc bucurie sau durere în viaţa de familie."