Peripetiile bravului soldat Svejk
Descriere
Aclamat ca una dintre cele mai memorabile şi mai reuşite scrieri satirice din literatura mondială, Peripeţiile bravului soldat Švejk de Jaroslav Hašek este, categoric, pe lângă un inteligent şi convingător manifest antirăzboi, şi unul dintre cele mai amuzante romane scrise vreodată. Tradus în aproape şaizeci de limbi în întreaga lume, este considerat o capodoperă a genului şi a fost deseori comparat cu nu mai puţin celebrul Don Quijote al lui Cervantes.Veţi fi seduşi iremediabil de aiuritoarele şi delicioasele aventuri ale lui Švejk, un soldat rotofei şi bonom, un ingenios hidalgo pierdut în imensitatea unui Imperiu Austro-Ungar sfâşiat de ororile şi absurdităţile Primului Război Mondial. Veţi râde, garantat, în hohote, fără să puteţi spune dacă Švejk este un idiot absolut sau o fiinţă de o inteligenţă ieşită din comun, un geniu al subversiunii.
În plus, în traducerea de zile mari a lui Jean Grosu, trăncănelile nesfârşite şi hilare până la lacrimi ale bravului soldat Švejk sună atât de savuros, încât ai impresia că Jaroslav Hašek a scris direct în limba română.