Penumbra. Eseuri de istorie a culturii
Descriere
Suntem în faţa unei cărţi pasionate şi pasionante. Radu CIOBOTEA este pasionat de descoperirea dimensiunii verticale a culturii. În absenţa spiritualităţii, cultura este un joc fără sens. Spiritualitatea este, în acelaşi timp, fundamentul şi finalitatea culturii. Textul este pasionant prin dezvăluirea sensului nobil al ezoterismului, cale privilegiată a evoluţiei spirituale a fiinţei umane. Toate religiile veritabile includ un nucleu ezoteric.Într-un limbaj simplu şi accesibil, autorul demonstrează existenţa, în toate timpurile şi toate civilizaţiile, a unei învăţături care, sub diferite forme, conduce spre centrul divin şi universal. Unitatea universului este oglinda unităţii divine. Uitând puterea transformatoare a gândirii şi practicei simbolice, lumea este în derivă spre fragmentare, haos şi auto-distrugere.Cartea lui Radu Ciobotea are o mare însemnătate, deoarece în ea vibrează speranţa în capacitatea umanităţii de a face faţă marilor încercări contemporane.
Basarab Nicolescu