Cuvintele iti modeleaza creierul

Cuvintele iti modeleaza creierul

Editura
An publicare
2016
Nr. Pagini
305
ISBN
2000000847511
Categorii

Descriere

Dr. Andrew Newberg este un cunoscut neurolog, preocupat de relaţia dintre funcţiile creierului şi diferitele stări mentale. Este pionier în studierea din perspectivă neurologică a experienţelor religioase şi spirituale, domeniu cunoscut drept neuroteologie.
Lucrează ca director de cercetare la Myrna Brind Center of Integrative ­Medicine şi ca medic în cadrul Thomas Jefferson University Hospital din Philadelphia. S-a specializat în medicină internă şi nucleară.
Este autorul mai multor cărţi, printre care bestsellerul De ce nu dispare ­Dumnezeu, iar cercetările sale au fost menţionate atât în publicaţiile Time, Newsweek, O, The Oprah Magazine, cât şi pe Discovery Channel, National Geographic Channel, BBC şi NPR.
Mark Robert Waldman este unul dintre cei mai importanţi specialişti din lume în relaţia dintre comunicare, spiritualitate şi funcţionarea creierului. S-a implicat în dezvoltarea unei noi strategii, intitulată neuro-coaching, prin care ajută indivizii, cuplurile şi comunităţile săşi rezolve conflictele personale şi profesionale şi să-şi îmbunătăţească eficienţa.
Este cadru didactic la Loyola Marymount University, Los Angeles, unde predă Executive Communication în programul EMBA. Este expert în dezvoltare personală şi în afaceri.
A scris, în calitate de autor şi coautor, 12 cărţi, printre care se numără bestsellerul Cum ne schimbă Dumnezeu creierul, carte numită de Oprah „una dintre cele nouă lecturi obligatorii ale anului 2012“. Opiniile sale au fost prezentate în Time, Washington Post, New York Times, Forbes, Entrepreneur, Investor’s Business Weekly şi Oprah Magazine.

Uneori, avem senzația că suntem cu atât mai puțin auziți cu cât vorbim mai mult.
În urma cercetărilor făcute – prezentate și în cărți precum De ce nu dispare Dumnezeu și Cum ne schimbă Dumnezeu creierul –, Andrew Newberg și Mark Robert Waldman ne dezvăluie concluzii referitoare la modul de funcționare a creierului.
De data aceasta, e vorba de o strategie remarcabilă – Comunicarea Empatică – ce le permite oamenilor să colaboreze la nivel cerebral.
Prin 12 pași simpli, Comunicarea Empatică schimbă realmente structura creierului, contribuind la crearea unei legături între oameni. În această manieră unică, eliberați de neîncredere și conflict, putem vorbi mai eficient, asculta mai profund, colabora fără efort și rezolva mai rapid orice problemă.

Analizând rezultate și informații colectate din cercetările întreprinse de ei înșiși, Newberg și Waldman au constatat în mod repetat că o conversație dificilă se poate transforma întruna binevoitoare în doar câteva minute –dacă se face apel la Comunicarea Empatică.
Fie că negociezi cu șeful sau cu subalternii, fie că te contrazici cu partenerul de viață ori încerci să le faci față copiilor, Comunicarea Empatică e o cale rapidă și imbatabilă de a ajunge la un dialog reciproc avantajos și de a-ți atinge scopurile.
Prin recomandări limpezi și rezultate dovedite, cartea de față va schimba felul în care gândești și îi vorbești oricui.

„O carte rară! Îi arată cititorului, cu mare concizie, cum să vorbească și să asculte adecvat. Autorii explică de ce comunicarea de zi cu zi nu funcționează și cum ar trebui să modificăm acele dialoguri interioare care ne împiedică să interacționăm deschis cu ceilalți. Cel mai important, cartea e susținută de cele mai avansate cercetări privind relația dintre creier și comunicare.“ Dr. Daniel G. Amen, autorul cărții Folosește-ți mintea ca să întinerești


„Una dintre cele mai bune cărți de dezvoltare personală ale întregului deceniu!“ John Assaraf, cercetător în domeniul comportamentului uman și al conștiinței

„Fiecare om de afaceri ar trebui să citească această carte. Concluzia: profitabilitatea și loialitatea cresc pe măsură ce se îmbunătățește calitatea relațiilor.“ Chris Manning, profesor de finanțe și tranzacții imobiliare.

Pe aceeași temă

Andrew Newberg