Coperta cărții Enciclopedia zmeilor de Mircea Cărtărescu

Enciclopedia zmeilor

Editura
An publicare
2017
Nr. Pagini
172
ISBN
2000000808628

Descriere

Ilustrată din abundenţă cu desene dupa natură ieşite din pana inspirată a lui Tudor Banuş, Enciclopedia zmeilor de Mircea Cărtărescu aduce pentru prima dată la lumină o lume întreagă ce părea pierdută pentru totdeauna. Urme ale mitologiei zmeilor există, e drept, în folclorul românesc, dar, cum s-a remarcat de mult, zmeul nu are chip şi nici trăsături distinctive clare. Această lipsă e suplinită din plin de cele douăsprezece specii de zmei prezentate aici împreună cu habitatul lor natural, cu anatomia, istoria, limba, obiceiurile, ocupaţiile, ştiinţa şi artele lor. În plus, o serie de zece poveşti subtil înlănţuite una cu alta ca într-o salbă fără sfârşit ne prilejuiesc o delectabilă întâlnire cu zmei vii, aflaţi în plină acţiune, în toate împrejurările vieţii acestora. O carte pentru copii între nouă și nouăzeci de ani, pe care nu trebuie să o ratați!

Pe aceeași temă

Coperta cărții Enciclopedia zmeilor

Mircea Cărtărescu

Coperta cărții Enciclopedia zmeilor

Mircea Cărtărescu

Coperta cărții Enciclopedia zmeilor

Mircea Cărtărescu

Coperta cărții Enciclopedia zmeilor

Mircea Cărtărescu

Coperta cărții Enciclopedia zmeilor

Mircea Cărtărescu

Coperta cărții Enciclopedia zmeilor

Mircea Cartarescu

Mircea Cărtărescu

Coperta cărții Levantul

Mircea Cărtărescu

Coperta cărții Jurnal - vol. I si II

Mircea Cărtărescu

Coperta cărții Mendebilul

Mircea Cărtărescu

Coperta cărții Rem

Rem

Mircea Cărtărescu