Vocea pascala a Creatiei - Inviere si transfigurare

Descriere

Binecunoscut credinciosilor din Bucuresti, iar dupa 1990 din intreaga tara, pentru predicile cu un bogat continut dogmatic-spiritual si imbracate intr-o haina de autentica evlavie, rostite la Biserica „Sfantul Silvestru” incepand cu anul 1974 si care au circulat sub diferit forme pana la aparitia lor scrisa, parintele Constantin Galeriu este recunoscut in randul teologilor ortodocsi romani pentru spiritul sau enciclopedic, pentru duhul patristic-filocalic ce caracterizeaza opera sa teologica, dar mai ales pentru dimensiunea marturisitoare a cuvantului sau scris sau vorbit. Studentii sai de la Institutul Teologic de grad universitar din Bucuresti, intre care am avut bucuria sa ma numar in anii 70, au avut sansa de a-i recepta cei dintai predicile tinute la paraclisul „Sfanta Ecaterina”, sfaturile oferite cu darnicie ca duhovnic sau preot-spiritual, modelul de preot devotat Bisericii si slujirii misionare a acesteia.
Cariera didactica prodigioasa si-a inceput-o prin a preda disciplina „Teologie Fundamentala”, astazi mai bine cunoscuta ca „Apologetica”, pregatirea sa de dogmatist permitandu-i sa discearna si sa impartaseasca studentilor cele mai profunde valori teologice cu caracter apologetic, intr-o viziune neopatristica, inspirata in buna masura de teologia parintelui Staniloae, pe care il avusese profesor, alaturi de Nicolae Chitescu, la cursurile de doctorat. Tocmai de aceea intreaga sa opera teologica va fi strabatura ca un fir rosu de filonul dogmelor ortodoxe, expus intr-o forma apologetica extrem de atragatoare si convingatoare in acelasi timp. Viziunea sa dogmatica, configurata in lucrarea „Jertfa si Rascumparare”, teza sa de doctorat in teologie aparuta in anul 1973, de o consistenta biblica si patristica remarcabila, caracterizata de o perspectiva innoitoare si profund marturisitoare a adevarului de credinta al dogmei hristologice, va marca toate celelalte scrieri teologice ale sale, inclusiv conferintele sustinute in tara si in strainatate. Faptul ca a predat in cea mai mare parte a carierei de profesor universitar disciplina „Omiletica” nu i-a modificat directia cercetarilor de teologie sistematica, oferindu-i in schimb prilejul exprimarii intr-un stil cuceritor, de inalta tinuta academica, un discurs imbatabil ca logica, dar, in mod paradoxal, marcat de o caldura parinteasca autentica si de o angajare responsabila pilduitoare in slujirea teologiei si a Bisericii Ortodoxe.