Auditul intern la intreprinderi si institutii publice
Descriere
Modul în care o cercetare de audit poate conduce la îmbunătăţirea evidentă a performanţelor unei firme sau entităţi publice, la eficientizarea activităţii, la reducerea costurilor, la evitarea pierderilor generate de fraude sau de valorificarea insuficientă a resurselor interne reprezintă doar câteva aspecte care ar trebui să motiveze managerii în adoptarea deciziei de a înfiinţa un departament de audit intern în cadrul organizaţiilor pe care le conduc. în încercarea de a contribui la cunoaşterea mai exactă a conceptului de audit intern, a modalităţilor de desfăşurare a unei astfel de activităţi, precum şi a responsabilităţilor pe care aceasta le implică, această lucrare este un studiu aprofundat al auditului intern. Ea se adresează în egală măsură celor ce doresc să practice profesia de auditor intern, celor care deţin competenţa decizională în cadrul unei firme sau entităţi publice, precum şi managerilor, specialiştilor din domeniul financiar-contabil, experţilor contabili, analiştilor financiari, studenţilor şi masteranzilor din învăţământul superior economic.