Evanghelia dupa Pilat
Descriere
In gradina Ghetsimani, un barbat asteapta sa fie prins si dat pieirii. Numele lui este Iesua, si e fiul unui dulgher umil din Nazaret. Dar cum se face ca este dusmanul Cezarului si al Sinedriului ? Cum de-a ajuns acest nazarinean sa fie o amenintare pentru puterea lumeasca si cea a lui Dumnezeu ? Soarta ii este pecetluita. Nu va vedea Ierusalimul in sarbatoarea Pastilor. Va muri pe cruce, si o stie.
Pilat din Pont i-a hotarat moartea fara sa clipeasca, nebanuind ca, trei zile mai tarziu, zvonul Invierii va incinge spiritele si asa nesupuse ale iudeilor. Dar Imperiul domneste prin ratiune. Asa ca pretorul va trebui sa demonteze legenda primejdioasa pe cale de-a se naste.
Astfel incepe calatoria lui Pilat: ca o ancheta. Reprezentantul Romei si al ordinii aduna marturii si respinge sau demonstreaza teorii si ipoteze. Insa treptat ratiunea incepe sa sovaie si trebuie sa se plece in fata evidentei. Pilat nu se afla in fata unei enigme, ci a unui mister mai inalt. Pilat nu-l poate dezlega. Ii mai ramane doar sa se indoiasca. Sau sa creada.
Fragment din romanul "Evanghelia dupa Pilat" de Eric-Emmanuel Schmitt:
“— Iesua nu mai e in mormant!
Evreii mei ramasesera stana de piatra, incat ai fi putut crede, dupa incremenirea lor, ca nu au inteles. Tanarul repeta cu bucurie vestea, uimit ca nimeni nu reactiona. Fara sa-l asculte, discipolii ma priveau cu coada ochiului, incercand sa-l faca pe tanar sa priceapa ca ma aflam acolo.
Tanarul s-a intors spre mine si, fara sa se piarda o clipa cu firea, mi-a zambit.
— Buna ziua, Pontius Pilat. Eu sunt Ioanan, fiul lui Zevedeu. Am venit sa le spun ceea ce tot Ierusalimul stie de acum: Iesua s-a sculat din mormant!
Ioanan avea siguranta insolenta a tinerilor care fac parte dintr-o familie de vaza. Cum nu suport sa mi se adreseze cuvantul, fara sa fi vorbit eu mai intai, nu i-am raspuns si am facut semn escortei mele sa se adune.
M-am adresat cu dispret discipolilor.
— Nu va arestez. Mergeti pe la casele voastre. Si sa nu mai puneti piciorul in Ierusalim.
Auzind aceste cuvinte, chipul li s-a netezit ca pamantul uscat la primele picaturi de ploaie. Se uitau unii la altii nedumeriti: erau liberi! S-au inclinat inaintea mea toti, mai putin Ioanan; Simon, nebun de recunostinta, mi-a imbratisat picioarele, fara pic de rusine ca-si arata atat de josnic bucuria.
I-am amenintat inca o data:
— Duceti-va acasa, vedeti-va de treburile voastre, uitati-l pe magul vostru si nu mai raspanditi vestea ca s-a sculat din mormant. In cateva ore, o sa gasim lesul si ii vom aresta pe cei care l-au luat.
Ioanan a izbucnit in ras, aratandu-si dintii sai frumosi de tanar fericit, razand de mine cu nerusinare. Am luat biciusca sa-l croiesc, cand m-a oprit, spunandu-mi iute:
— Eu stiu cine a luat trupul lui Iesua.
Parea sincer. Oare reactia mea il adusese pe calea cea buna? A repetat, privindu-ma drept in ochi.
— Eu stiu cine.
Am lasat sa treaca putin timp, cat sa-mi aranjez biciusca la centura. Pana la urma, nu venisem degeaba.
— De unde stii?
— Era de stiut. El planuise.
— Interesant. Deci?
— Totul s-a petrecut cum trebuie.
— Interesant. Si cine a luat trupul?
— Arhanghelul Gavril.”
