Salonul de toamna
Descriere
"Doua expresii in una singura, asta pare a fi poezia lui Muresan. Avem aici o antinomie, aceea a scrierii incrancenate, pornite din suferinta, care trebuie sa ajunga vidata de orice nebuloasa, de orice conflict, la un lector pur, cu singur scop: al invataturii. De aici toata aceasta grija, toata aceasta precizie, concizie, toata aceasta duiosie si lapidaritate a poemelor lui Viorel Muresan. Viorel Muresan este un poet al trairilor acute, care nu lasa loc de echivoc, desi tehnica este tocmai aceea a echivocului. Este aici un paradox pe care numai poezia il poate ingloba. Poetica lui Viorel Muresan este pana la urma una a comprimarii, a senzatiilor concentrate, a imaginilor percutante create din cuvinte putine. O poetica a unei atmosfere mai mult decat a descrierii unui spatiu, a unei viziuni fulgurante, abia schitate, cutremuratoare si sfasietoare prin acuitatea detaliului, mai mult decat a amplelor viziuni superflue. In ansamblu, poezia lui Viorel Muresan reface un traseu mut de la citadin la rural, de la postmodernismul huruitor si aglomerat al orasului la linistea metafizica, aplicata a satului. E lung si anevoios acest traseu de constituire a unei lumi mitice in mijlocul unui univers dezorientat si absurd, dar Viorel Muresan este un expert care nu se lasa tracasat de ce e in jur. El ia si comprima, timpul, durerea, imaginea, sensul, le sparge-n bucati, le amesteca bine si le varsa pe foaie intr-o ordine fixa, stiuta numai de el si de cei care citesc printre randuri. Lumea poetica a lui Viorel Muresan este una a "prezentelor", fie ca sunt umane sau de alt tip, ele sunt cele care coordoneaza miscarile poemului. Un set de umbre, fulgurante, abia banuite, care se strecoara printre cuvinte si-ncep sa sopteasca povesti. Putem chiar sa vorbim in cazul poemelor lui Viorel Muresan de o estetica a umbrelor, a aparentelor care in literatura romana contemporana este singulara." (Cosmin Perta)
