Coperta cărții Codul lui Moise de James F.twyman

Codul lui Moise

Descriere

Codul lui Moise. Cel mai puternic instrument de materializare din istoria lumii

E posibil ca, in urma cu 3 500 de ani, Moise sa fi primit secretul prin care se atrage tot ceea ce ne dorim?   Codul lui Moise a fost folosit initial pentru a crea unele dintre cele mai mari minuni din istorie, dar apoi a fost ascuns si numai putini initiati au avut permisiunea sa-l practice. In cartea de fata, James F. Twyman dezvaluie Codul pentru prima data, aratand cum poate fi folosit pentru a ne schimba viata si chiar lumea.  Ti s-a spus ca Legea Atractiei se refera la „obtinerea” lucrurilor pe care le doresti si despre care crezi ca iti vor face viata mai buna. Insa acesta e doar primul nivel, cel superficial, caci totul depinde de ceea ce esti dispus sa oferi, nu sa primesti. Aceasta inseamna ca ai deja puterea de a crea miracole in viata ta – si ca ai si responsabilitatea de a folosi puterea Divinitatii in scopuri superioare.

Pe aceeași temă

James F.twyman

Coperta cărții Matei, vorbeste-mi despre rai

Leonida Gherasim,Manuel J. Smith,Dawson Church,James F. Twyman,Cassandra Clare Sarah Rees Brennan Maureen Johnson Robin Wasserman,Suzanne Ward

Coperta cărții Pachet complet Norman Vincent Peale - Set 5 carti

Leonida Gherasim,Manuel J. Smith,Dawson Church,James F. Twyman,Cassandra Clare Sarah Rees Brennan Maureen Johnson Robin Wasserman,Suzanne Ward,Aurora Liiceanu,Marissa Meyer,Mircea Eliade,Carmen Voinea Raducanu,Hans Christian Andersen,Marian Voicu,Norman V