Jocuri potrivite pentru profesori inspirați și preșcolari voioși
Descriere
Atunci când suntem preocupați de starea de bine a unui copil, nu este suficient să ne gândim doar la îngrijirea, hrana, condițiile de locuit, igiena și cunoștințele pe care i le oferim, ci și la ce facem, când și cum, pentru ca el să se dezvolte complet și armonios.Dar ce putem face când jocul și joaca sunt activitățile care sprijină copilul să-și trăiască bucuria existenței și îi definesc copilăria? Să ne jucăm! Fiindcă jocul este un real mod de educație, iar „învățarea prin joc – o opțiune ușoară”; prin joc, copilul învață, însă nu se joacă pentru a învăța, ci învață mult mai ușor jucându-se.Concepută cu inspirată creativitate, colecția de jocuri didactice „JOCURI POTRIVITE pentru profesori inspirați și preșcolari voioși” reunește în mod benefic jocul și educația ca acțiuni concertate sub forma unui exercițiu ludic plăcut, stimulativ, facil, care implică o abordare plurivalentă și integrată, care armonizează cogniția, motricitatea, dezvoltarea fizică, socială și emoțională.Prin aceste jocuri, dorim să venim în sprijinul tuturor profesioniștilor care se ocupă de formarea și dezvoltarea copiilor în grădiniță, având ca punct de plecare Curriculumul pentru educația timpurie, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 4.694 din 02.08.2019, și reperele fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie (RFIDT).