Supranatural

Supranatural

Descriere

Supranatural. Cum pot oamenii obisnuiti sa faca lucruri neobisnuite

Supranatural este cartea care te va convinge cu argumente stiintifice solide ca oamenii obisnuiti pot face lucruri neobisnuite cu conditia sa depaseasca credintele limitative cu care au crescut.   Maestrul in arte martiale chinez Li Ching-Yuen a trait 256 de ani, din 1677 pana in 1933, depasind orice imaginatie in privinta a ceea ce am crezut noi ca poate insemna viata. Stiinta detine dovezi despre vindecarea spontana a nenumarate boli, documentata de Institutul de Stiinte Noetice  (IONS) prin intermediul a 3.500 de referinte din peste 800 de reviste publicate in 20 de limbi. Legendarul yoghin Milarepa a sfidat in urma cu 800 de ani legile fizicii doar pentru a-si demonstra lui insusi si discipolilor sai ca suntem captivi ai propriei noastre vieti numai din cauza convingerilor noastre limitative. El a demonstrat atunci ca putem face ceea ce credintele traditionale spuneau ca era imposibil. In aceste conditii, nu ar fi normal si firesc sa reconsideram tot ceea ce am crezut pana acum despre imposibil?   Dr. Joe Dispenza face acest lucru in cartea de fata, pornind de la premisa ca acceptarea potentialului uman extins constituie o tendinta dominanta in zilele noastre, iar intrebarea „Ce este posibil in viata?” a devenit „Cum sa facem asta? „Supranatural. Cum pot  oamenii obisnuiti sa faca lucruri neobisnuite” reprezinta un raspuns complex la intrebarea:  Cum putem sa ne punem in practica extraordinarul potential pe care il avem in viata de zi cu zi?   Dr. Joe Dispenza este licentiat in stiinte la Facultatea Evergreen State si este doctor chiropractician al Universitatii Life, unde a absolvit cu brio. Studiile sale postuniversitare sunt in domenii precum neurologia, neurostiinta, chimia si functia creierului, biologia celulara, formarea memoriei, imbatranirea si longevitatea. Detinand o capacitate extraordinara de a explica notiuni foarte complicate pe intelesul tuturor, principala sa convingere este ca fiecare dintre noi detine potentialul maretiei si abilitati nelimitate. Ca cercetator, pasiunea doctorului Joe se situeaza la intersectia celor mai recente descoperiri din domeniile neurostiintei, epigeneticii si fizicii cuantice, fiind interesat de explorarea stiintei din spatele remisiilor spontane. El foloseste aceste cunostinte pentru a ajuta oamenii sa se vindece de suferinte, de boli cronice si chiar de boli in faze terminale.   Ca autor prezent in topul New York Times al celor mai bine vandute carti, dr. Joe a scris: „Tu esti placebo: Cum sa iti transformi mintea in materie facand-o sa conteze”, care exploreaza capacitatea noastra de a ne vindeca fara medicamente sau interventii chirurgicale, ci prin intermediul gandului. A mai scris: „Breaking the Habit of Being Yourself: How to Lose Your Mind and Create a New One” si ”Evolve your Brain: The Science of Changing Your Mind”, ambele detaliind neurostiinta schimbarii si a epigeneticii. „Supranatural” este cea de-a patra carte a dr.-lui Joe. A avut aparitii in filme precum: HEAL (2017); E-Motion (2014); Sacred Journey of the Heart (2012); People v. the State of Illusion (2011); What IF – The Movie (2010); Unleashing Creativity (2009); and What the #$*! Do We Know? & Down the Rabbit Hole, versiunea extinsa pentru DVD (2005).   Cartea vorbeste la fel de mult despre misticism pe cat vorbeste despre vindecare si despre crearea de noi oportunitati in viata. La finalul parcurgerii celor 14 capitole, vei avea toate datele necesare pentru a deveni supranatural. Fiecare capitol va insemna o noua treapta urcata spre capacitatile tale supranaturale, dupa cum urmeaza:
  Capitolul 1: Deschiderea usii catre supranatural
  In acest capitol aflam povestea Annei, psihoterapeut de profesie si mama a doi copii, care primeste vestea tragica a sinuciderii sotului ei. Socul puternic emotional, renuntarea la serviciu si constatarea ca sotul ei acumulase o multime de datorii, toate la un loc, fac ca starea ei fizica si psihica sa se inrautateasca si mai mult. Pe acest fond psihic foarte prost, Anna paralizeaza de la mijloc in jos, iar mai tarziu se confrunta si cu depresia. O relatie cu un barbat nepotrivit face ca problemele ei de sanatate sa se inmulteasca si mai mult, pana ce, in 2011 este diagnosticata cu cancer esofagian.   Paradoxal, in loc sa devina dependenta de medici si medicamente, Anna decide sa isi ia viata de la 0, facand ordine in toate aspectele acesteia. In paralel, Anna incepe sa participe la atelierele Dr. Joe Dispenza in care acesta vorbeste despre legatura care exista intre sentimentele si gandurile noastre si starea noastra de sanatate. Ea isi va crea un sine cu totul nou si va intelege ca:   Isi poate invata corpul sa simta, sa traiasca viitorul, inainte de a avea experienta propriu-zisa a acestui viitor. Corpul ei, asemenea subconstientului, nu putea sa faca vreo diferenta intre evenimentul real si evenimentul pe care ea si-l imagina si il adopta din punct de vedere emotional. Prin intermediul epigeneticii, a inteles, de asemenea, ca emotiile superioare, precum dragostea, bucuria, recunostinta, inspiratia, compasiunea si libertatea, pot activa noi gene, prin intermediul carora corpul sa produca proteine sanatoase, care vor reconfigura structura si functiile organismului. A inteles pe deplin ca, daca substantele chimice cauzatoare de stres care pusesera stapanire pe corpul ei ii activasera gene nesanatoase, atunci, adoptand aceste emotii superioare cu o pasiune mai mare decat cea cu care adoptase emotiile cauzatoare de stres, putea sa-si activeze noi gene  si sa-si schimbe starea de sanatate.   Anna a practicat cu regularitate meditatiile, reusind sa se vindece treptat de ranile trecutului si sa se simta din ce in ce mai bine atat din punct de vedere psihic cat si fizic. In timpul unui consult medical din septembrie 2013, rezultatele investigatiilor aveau sa se arate pe cat de spectaculoase, pe atat de firesti parca:   La un an si noua luni dupa ce fusese diagnosticata cu cancer si la sase ani de la sinuciderea sotului ei, Anna se vindecase complet de cancer, iar tumoarea din zona esofagului disparuse. Testele de sange au confirmat vindecarea cancerului. Membranele mucoase ale esofagului, vaginului si anusului s-au vindecat complet. Continua sa se confrunte cu cateva probleme minore: membrana mucoasa bucala era in continuare usor rosiatica, desi nu mai prezenta ulceratii si, din cauza medicamentelor luate, tot nu reusea sa produca saliva. Anna a devenit o persoana noua – o persoana noua si sanatoasa. Boala tinea de vechea ei personalitate. Gandind, actionand si simtind diferit, Anna s-a reinventat. Intr-un fel, s-a nascut din nou, in aceeasi viata.   In continuarea acestui capitol autorul povesteste doua intamplari din viata lui menite sa te convinga sa crezi ca si tu, ca si Anna, si ca oricine altcineva poti deveni supranatural, fiind de parere ca: a deveni supranatural poate presupune totodata sa devii si mai constient in legatura cu tine insuti si cu ceea ce reprezinti in aceasta lume – precum si in alte lumi. Vom descoperi asadar:   • Ce este glanda pineala si de ce poate fi ea considerata ca o legatura intre lumea stiintifica si lumea spirituala; • Vom asista la o experienta traumatizanta traita de autor in stare de hiperconstienta; • Ne vom convinge ca fiecare dintre noi are o multitudine de versiuni posibile, care exista in eternul moment prezent, gata sa fie descoperite. Atunci cand ni se dezvaluie misterul sinelui, reusim sa intelegem ca nu suntem fiinte liniare, care duc o existenta liniara, ci fiinte dimensionale, care duc o existenta dimensionala.
  Capitolul 2: Momentul prezent   In acest capitol, urcam o noua treapta catre supranatural afland:   • Ce inseamna cu adevarat momentul prezent; • Cum functioneaza creierul; • Cum functioneaza fluxul de energie electromagnetica pe care o emitem, respectiv, receptam; • Ce tip de frecvente sunt asociate diferitelor tipuri de emotii; • Vom asista la cateva experimente care ne arata cat de puternica poate fi mintea atunci cand o antrenezi; • Noua teorie epigenetica despre cauza aparitiei bolilor:   Acum aflam insa, prin intermediul stiintei epigenetice, ca nu genele sunt cele care declanseaza bolile, ci mediul, care le programeaza sa declanseze afectiunile respective – si nu e vorba doar despre mediul extern (din care fac parte fumul de tigara sau pesticidele, de exemplu), ci si de mediul nostru intern: mediul inconjurator al celulelor noastre.   • Cum ne pot afecta emotiile superioare imunitatea; • Cum lucrul asupra caruia iti concentrezi atentia este si locul catre care iti directionezi energia; • Cum functioneaza undele cerebrale si de cate tipuri sunt ele; • Cum iti poti crea noi posibilitati in viata, ajungand sa te bucuri deplin de generosul moment prezent.
  Capitolul 3: cum sa te conectezi la noile posibilitati din sfera cuantica   In acest capitol aflam ce este realitatea cuantica si unde se situeaza ea in raport cu lumea fizica, dar si cum ne putem schimba viitorul cu ajutorul meditatiei, practicand Meditatia pentru conectarea la noi posibilitati.   Nu este usor sa reusesti sa treci dincolo de corpul tau, de mediul inconjurator si de timp,  dar merita, pentru ca, in momentul in care te deconectezi de realitatea tridimensionala, patrunzi intr-o cu totul alta realitate, numita realitate cuantica, ce constituie lumea posibilitatilor infinite.   Autorul explica de asemenea ce este campul cuantic si unde este el situat:   Campul cuantic (sau unificat) este un camp invizibil de energie si informatie – s-ar mai putea numi si camp al inteligentei sau al constiintei – care exista dincolo de spatiu si timp. El nu are nicio componenta fizica sau materiala. E ceva ce nu poate fi perceput prin intermediul simturilor. Acest camp unificat de energie si informatie este cel care guverneaza legile naturii.   Conducandu-ne spre revelatia:   Cand traiesti in momentul prezent, in campul cuantic exista infinite posibilitati, sub forma de frecvente electromagnetice. Imbinand o intentie clara cu emotii superioare, eliberezi in cadrul campului cuantic o „semnatura” electromagnetica complet noua. Atunci cand exista o concordanta vibrationala intre energia ta si energia acelui potential electromagnetic, vei atrage din ce in ce mai mult o anumita experienta catre tine, pe masura ce vei fi constient, un timp mai indelungat, de energia aferenta acelei experiente.
  Capitolul 4: binecuvantarea centrilor energetici   Un capitol plin de informatii interesante despre:   • Relatia dintre lungimea de unda si frecventa; • Fotografia lui Kirlian si campul electromagnetic ce inconjoara atat fiintele vii, cat si obiectele neinsufletite. • Fritz-Albert Popp si studiul biofotonilor; • Concentrarea convergenta si concentrarea divergenta; • Care sunt principalii centri energetici ai corpului; • Ce se intampla atunci cand energia se blocheaza si nu mai poate curge spre centrii superiori. • Meditatia Binecuvantarii Centrilor Energetici cu ajutorul careia foarte multi oameni s-au vindecat de unele dintre cele mai grave boli, in legatura cu care autorul precizeaza ca:   Am asistat la tot felul de imbunatatiri ale starii de sanatate a oamenilor in urma practicarii acestei meditatii, uneori chiar dupa prima sedinta. Aceste vindecari spectaculoase au fost posibile pentru ca subiectii au reusit sa isi modifice epigenetic exprimarea ADN-ului, activandu-si sau dezactivandu-si unele gene, schimband modul in care ele isi manifestau proteinele in corpul lor fizic.
  Capitolul 5: Reconditionarea trupului pentru o minte noua   „Gandurile provoaca reactii biochimice in creier, care elibereaza semnale chimice, iar acestea fac ca intregul trup sa reactioneze intocmai asa cum gandesti. Aceste trairi te fac apoi sa generezi noi ganduri, care te fac sa te simti intocmai asa cum gandesti. Deci gandurile iti conduc trairile si trairile iti conduc gandurile, iar, in cele din urma, aceasta bucla se intipareste in creierul tau in aceleasi sabloane, care iti conditioneaza trupul la trecut.”   In acest capitol autorul te dirijeaza prin intermediul unui exercitiu sa extragi mintea din corp, eliberand energia depozitata in primii trei centri energetici – centrii de supravietuire. Odata ce vei reusi sa faci acest lucru, iti vei reconditiona trupul pentru o minte noua, adica pentru partea a doua a meditatiei, care presupune atingerea unor stari emotionale superioare.   Cu ajutorul meditatiei vei reusi sa ajungi la starea de constiinta pura in campul unificat, ramanand in generosul moment prezent si devenind acorporal, apersonal, amaterial, aspatial si atemporal.   Odata ajuns in aceasta stare vei reusi sa iti cultivi emotiile superioare. Cu cat sentimentele tale sunt mai puternice, cu atat sporesti reglarea propriilor gene. Autorul te sfatuieste:   Binecuvanteaza-ti trupul, viata, sufletul, viitorul, precum si trecutul, binecuvanteaza-ti provocarile vietii si inteligenta interioara care iti da viata. Incheie prin a multumi pentru o viata noua, inainte ca aceasta sa apara.
  Capitolul 6: Studii de caz: exemple vii ale adevarului   Autorul exemplifica cum functioneaza meditatia, cu ajutorul unor cazuri concrete. Vei afla asadar povestea lui:   • Ginny – o mama a carei coloana vertebrala este afectata in urma unui grav accident de masina, fapt care ii afecteaza in timp si mersul si ii provoaca dureri insuportabile. Cu ajutorul meditatiei reuseste sa se vindece, scapand de operatie;  • Daniel, un antreprenor israelian de 25 de ani care dezvolta o hipersensibilitate electromagnetica; Practicand meditatiile din Tu esti placebo, Schimbarea Credintelor si Perceptiilor si a celei din cartea de fata, Binecuvantarea Centrilor Energetici, el se vindeca, reusind sa lucreze din nou dintr-o cladire de birouri; • Jennifer, o femeie diagnosticata cu afectiuni multiple, care ii afectau grav calitatea vietii. Cu ajutorul meditatiilor va reusi sa revina la un stil de viata absolut normal. • Felicia, o femeie care suferea de eczeme si infectii ale pielii inca de la varsta de 3 luni, tratandu-se cu o sumedenie de medicamente. 
  Capitolul 7: inteligenta inimii   Inima este un organ senzorial care ne ghideaza abilitatile de luare a deciziilor, precum si intelegerea cu privire la noi insine si la locul nostru in lume. Este un simbol care transcende timpul, spatiul si cultura. Este o premisa general acceptata ca, atunci cand suntem conectati la cunoasterea interioara a inimii, putem folosi intelepciunea ei ca sursa de iubire si indrumare superioara.   In acest capitol vom intelege ce este coerenta inimii si cum o putem mentine in ciuda conditiilor exterioare de mediu, mentinandu-ne astfel in acelasi timp starea de sanatate intr-o forma optima si ajungand astfel sa traim emotii superioare deosebit de benefice. Aflam cum functioneaza sistemul nervos simpatic si sistemul nervos parasimpatic, ce este starea de homeostazie si ce efecte devastatoare are stresul prelungit asupra starii noastre fizice si psihice. Esenta acestui capitol poate fi rezumata astfel:   Calitatea ritmului cardiac are consecinte asupra starii generale de sanatate. Daca inima bate in ritm armonios, eficienta ei reduce stresul asupra altor sisteme ale corpului, ne maximizeaza energia si creeaza stari prin care prosperam mental, emotional si fizic. Daca ritmul inimii nu este armonios, atunci se aplica contrariul. Incoerenta face sa avem mai putina energie disponibila pentru vindecare, pentru mentinerea sanatatii si pentru construirea unor proiecte pe termen lung, provocand tulburari ale starilor noastre interne si sporind stresul inimii si al altor organe.
  Capitolul 8: Filme mentale / caleidoscop   Autorul ne ofera exemplul concret al unui cuplu si al reusitei lui in afaceri datorita filmului mental in care cei doi parteneri au crezut si pe care l-au repetat pana la realizare. Lectia predata in acest capitol este aceea ca suntem capabili sa ne cream exact viitorul pe care ni-l dorim pana la cele mai mici detalii. Tot ce trebuie sa facem este sa ne imaginam acest film mental al viitorului si sa ne concentram suficient de mult atentia asupra lui astfel incat sa ajungem in cele din urma sa il traim in realitate. Ba mai mult, autorul ne sfatuieste sa ne cream chiar doua astfel de filme mentale - de exemplu, unul pentru sanatate si conditie fizica buna si un altul pentru iubire, relatii si bogatie.   Gandeste-te la filmele mentale ca la o versiune de secol XXI a unui panou cu obiective (un instrument folosit pentru a-ti clarifica, a te concentra si a-ti urma obiectivele specifice ale vietii), cu exceptia faptului ca este dinamic, si nu static. Folosita impreuna cu caleidoscopul, tehnologia Mind Movie este un instrument excelent pentru aducerea viitorului tau la viata, experimentandu-l in mod repetat. De asemenea, este o modalitate excelenta de a clarifica ce anume doresti de la viata si de a-ti reaminti zilnic ce iti rezerva viitorul.
  Capitolul 9: meditatia in mers   In acest capitol autorul isi propune sa te ajute sa iti mentii ridicat nivelul de energie pe tot parcursul zilei cu ajutorul unei meditatii care se face in timp ce te misti. Asta pentru ca, de obicei, dupa ce meditam asupra viziunii noastre foarte clare despre viitor si reusim sa ne crestem nivelul de energie sau frecventa, ne intoarcem la rutina de fiecare zi, abandonand energia creata in timpul meditatiei. Dr. Joe Dispenza te ghideaza pas cu pas cum sa faci aceasta meditatie, iar la final te indeamna:   Recunoaste acum divinitatea din tine – energia care te alimenteaza si da nastere intregii vieti. Adu multumiri pentru o noua viata inainte ca ea sa se manifeste. Recunoscand puterea din tine, roaga-te ca viata ta sa fie plina de minunatii neasteptate, de sincronii si coincidente care creeaza bucuria existentei. Radiaza iubire, dand, prin iubire, existenta noii tale vieti.
  Capitolul 10. Studii de caz: transformarea in realitate   Acest capitol ofera alte cateva exemple ale unor oameni care au reusit cu ajutorul meditatiei sa isi implineasca visele si sa traiasca vietile pe care si le-au dorit. Parcurge-le si nu uita ca si tu poti fi unul dintre ei.
  Capitolul 11: Spatiul-timp si timpul-spatiu   Autorul te indruma sa explorezo doua modele de realitate: spatiul-timp si timpul-spatiu. Spatiul-timp este lumea fizica newtoniana bazata pe cunoastere, rezultate previzibile, materie si universul tridimensional in care traim (care este alcatuit din spatiu infinit). Timpul-spatiu este lumea cuantica non-fizica – o realitate inversa bazata pe necunoscute, posibilitati nesfarsite, energie si multiversuri multidimensionale in care traim si noi (si care consta intr-un timp infinit).   Vei fi ghidat sa practici Meditatia spatiu-timp, timp-spatiu care te va ajuta sa devii constiinta pura, apersonal, acorporal, amaterial, aspatial si atemporal, desfasurandu-te sub forma de constiinta in campul unificat.    Odata ce vei reusi acest lucru, existenta ta se va schimba fundamental:   Prin simplul fapt ca iti concentrezi atentia asupra campului unificat – devenind constient de el, remarcandu-l, percepandu-l, interactionand cu el si ramanand prezent cu el, clipa de clipa – acesta apare si se desfasoara in realitatea ta, in fiecare zi. Cum apare si cum se desfasoara? Prin necunoscute: intamplari fericite, sincronii, oportunitati, coincidente, noroc, prin a fi la locul potrivit la momentul potrivit si momente uimitoare.
  Capitolul 12: Glanda Pineala   Un capitol interesant din care vei afla ce este glanda pineala si care este rolul ei in organism: „Glanda pineala este un traductor neuroendocrin care secreta melatonina responsabila de controlul ritmului fiziologic circadian.” Autorul te va ghida si cum sa iti activezi aceasta glanda pineala pentru a o transforma intr-o antena capabila sa preia frecvente si informatii de dincolo de materie si lumina, pentru ca, in viziunea lui Dr. Joe Dispenza, glanda pineala este:   Un superconductor cristalin care trimite si primeste informatii prin transductia semnalelor vibrationale energetice (frecventa de dincolo de simturi, cunoscuta si drept camp cuantic) si o transleaza in tesut biologic (creierul si mintea), sub forma imaginilor semnificative, la fel cum o antena transleaza diferite canale pe un ecran TV.   Activandu-ti glanda pineala, vei trai o experienta senzoriala deplina, dar fara simturi. Atunci cand vei percepe mental, in timp ce tii ochii inchisi, acest eveniment intern, acesta ti se va parea mai real decat orice alta experienta externa traita pana in acel moment. Cu alte cuvinte, pentru a te abandona cu totul acestei experiente interioare, este necesar ca ceea ce experimentezi sa fie atat de real incat sa simti cu adevarat ca te afli acolo. Cand se va petrece acest lucru, aceasta glanda micuta va transmuta melatonina in niste metaboliti foarte puternici, care te vor face sa traiesti acest tip de experienta. 
  Capitolul 13: Proiectul Coerenta: crearea unei lumi mai bune   Prin intermediul unor experimente elaborate Dr. Joe Dispenza si echipa lui au demonstrat ca: suntem legati si conectati printr-un camp invizibil de energie, iar acest camp energetic poate afecta comportamentul fiecaruia, starile emotionale, gandurile constiente si inconstiente. Ba mai mult, ca, putem influenta sistemul nervos autonom al celorlalti, astfel incat acestia sa se simta mai echilibrati, mai coerenti si mai integrati.    In aceste conditii s-a pus firesc intrebarea: Ce s-ar putea intampla daca ar exista mii de oameni care fac cu totii acelasi lucru pentru intreaga lume? Asa s-a ajuns la ideea organizarii de meditatii globale care au fost denumite generic Proiectului Coerenta. In cadrul evenimentelor organizate de Proiectul Coerenta, zeci de mii de oameni mediteaza concomitent ajungand la starea de coerenta a inimii si realizand astfel o influenta radianta puternica de pace si iubire asupra planetei. Daca vrei sa radiezi si tu dragostea ta pe Pamant, practica meditatia pe care o vei gasi la sfarsitul acestui capitol.
  Capitolul 14: Studii de caz: ti s-ar putea intampla si tie   Ultimul capitol al cartii prezinta alte cateva studii de caz ale unor oameni care au reusit sa scape de diverse probleme medicale grave prin meditatie si printr-o gandire pozitiva.    In finalul cartii Dr. Joe Dispenza ne prezinta perspectiva lui asupra a ceea ce crede el ca poate reprezenta un viitor mai bun al nostru pe aceasta planeta:   Viitorul omenirii nu se bazeaza pe o singura persoana, pe un lider sau un Mesia cu o constiinta superioara, care sa ne arate calea. Mai degraba, e nevoie de evolutia unei noi constiinte colective, pentru ca, prin recunoasterea si aplicarea interconectarii constiintei umane, putem schimba cursul istoriei.[…]
Cred ca suntem in pragul unui mare salt evolutiv. Sau, altfel spus, trecem printr-o initiere. La urma urmei, o initiere nu este oare un ritual de trecere de la un nivel al constiintei la altul si nu este conceputa pentru a contesta structura a ceea ce suntem, ca sa ne putem dezvolta si sa atingem un potential superior? Poate ca, atunci cand vom intelege, ne vom trezi si ne vom aminti cine suntem cu adevarat, fiintele umane vor putea trece, ca o constiinta colectiva, dintr-o stare de supravietuire intr-o stare de implinire. Atunci ne vom putea ivi in adevarata noastra fire si ne vom putea accesa pe deplin capacitatea innascuta de fiinte umane: aceea de a oferi, de a iubi, de a sluji si de a avea grija unii de altii si de Pamant.  
 
Fragment din cartea “Supranatural” de Joe Dispenza:   “Meditatia in mers are ca scop tot crearea amintirilor despre lucruri care nu s-au petrecut inca in timpul liniar - de fapt, despre amintirea viitorului tau. Cand produci sentimente superioare cu ochii inchisi, radiaza aceasta energie dincolo de campul trupului tau si apoi deschide ochii, incepe sa mergi si, lasandu-te condus de inima (traind acele emotii superioare cu ochii cleschisi), cu cat vei simti mai mult acele emotii, cu atat vei acorda o atentie mai mare impresiilor, imaginilor si gandurilor care iti creeaza sentimentele.  Acest proces iti actualizeaza in mod natural circuitul neural prin crearea unei noi experiente interne. Experienta imbogateste creierul si creeaza amintiri. Acum, creierul tau nu mai traieste in trecut; traieste in viitor. Cu cat asimilezi mai corect emotiile superioare, cu atat creierul si corpul tau vor arata ca si cum experienta viitoare s-a produs deja. Asta inseamna ca iti amintesti tehnic viitorul.  Ramanerea in transa este importanta pentru ca, pe masura ce iti aliniezi corpul la viitorul tau si iti modifici lumea interioara, iti creezi amintiri de lunga durata. Intrucat locul asupra caruia iti concentrezi atentia este si cel spre care iti directionezi energia, ar fi recomandat, poate, sa vezi in minte unele scene din tau mental, in timp ce iti imaginezi, intrupezi si simti viitorul. Facand asta, acele scene din filmul mental vor deveni harta energetica si biologica a viitorului tau. Trairea emotiilor din viitorul tau (in momentul prezent) si combinarea acestor emotii cu intentia ta atinge un scop dublu: instaleaza noi circuite pentru transforma creierul intr-o harta intentionata a viitorului si, totodata, produce substantele chimice emotionale pentru acel eveniment viitor care activeaza gene noi in moduri noi, conditionandu-ti astfel trupul sa se pregateasca de un destin nou.”

Pe aceeași temă

Joe Dispenza