Droguri ilicite (Legea 143/2000, jurisprudenta si comentarii)
Descriere
Prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri constituie preocupari majore ale societatii contemporane.
Amplificarea si diversificarea fenomenului infractional in aceasta materie au determinat reactii multiple, atat in plan national, cat si international.
Au fost create organisme specia-lizate, au fost elaborate si puse in aplicare strategii complexe si planuri de actiune, s-au produs frecvente mutatii legislative, au fost efectuate studii de specialitate, perfectionari profesionale, s.a. toate avand ca tinuta comuna acest dusman redutabil: DROGUL.
Oricat de avansata ar fi legislatia antidrog, nu trebuie ignorat faptul ca legea nu se sustine prin ea insasi, ci trebuie insotita de un complex de elemente care sa-i asigure viabilitatea si eficienta. Prin urmare, ea nu poate fi ordinul arbitrar al unei vointe neconditionate, ci este expresia necesitatilor practice si rezultatul experientei. Iata de ce este esential rolul celui care interpreteaza si aplica legea, intrucat "nascut din jurisprudenta, dreptul traieste prin jurisprudenta". In alti termeni, o lege are atata valoare, produce atata efect bun cata valoare are omul chemat sa o aplice.
In acest context, prezenta lucrare "Droguri ilicite" constituie indubitabil o contributie insemnata, care inavuteste patrimoniul publicisticii juridice de specialitate.
Scrisa metodic, dupa un efort de documentare considerabil, care vizeaza studierea legislatiei interne si internationale, a doctrinei si jurisprudentei, lucrarea este in sine o pledoarie concludenta pentru normalitate, pentru proteguirea individului de sine intr-o lume in care zagazurile morale au fost spulberate.
Judecator dr. Dan Lupascu