Tagore la gura sobei in Mongpu
Descriere
Maitreyi este un personaj. Unul exotic, fermecator, cum nu mai este altul in literatura romana. Inspirat din realitate, ce-i drept, insa acoperit cu iscusita imaginatie a celui ce i-a dat viata: Mircea Eliade. Oricum am lua-o, pe calea imaginatiei, ori pe cea a realitatii, legatura dintre Maitreyi si Eliade nu poate fi negata sau trecuta cu vederea. Insa povestea din spatele romanului Maitreyi al lui Eliade, sau a celui raspuns, Na Hanyate, semnat de Maitreyi Devi si publicat la 40 de ani distanta, nu face obiectul randurilor de fata. si aceasta pentru ca Maitreyi Devi este mai mult decat un simplu personaj.Poeta, eseista, prozatoare. Una dintre cele mai remarcabile femei pe care le-a dat Bengalul. Mereu in slujba celorlalti. Maitreyi Devi a fondat, in 1964, Council for the Promotion of Communal Harmony si a fost vice-presedinte al All-India Women’s Coordinating Council. Fiica la fel de celebrului ei tata, Surendranath Dasgupta, profesor de filosofie la University of Calcutta, cu studii doctorale la Cambridge si autor al celor cinci volume de istorie a filosofiei indiene, A History of Indian Philosophy, Maitreyi Devi a primit o educatie aleasa. Fire sensibila, scrie inca din copilarie poezii. Primul volum de versuri i-a aparut pe cand avea doar 16 ani, purtand Prefata lui Rabindranath Tagore. De altfel, pe langa cele patru volume de poezie scrise de-a lungul timpului, cele opt lucrari despre viata si opera Guru-lui sau, Rabindranath Tagore, Maitreyi a scris carti de filosofie sau cu tenta sociala si, de asemenea, carti de calatorie. Pentru Na Hanyate, romanul-replica la povestea lui Eliade, Maitreyi Devi primeste in anul 1976 Sahitya Akademi Award, cea mai importanta distinctie din partea Academiei de Litere Indiene.Intre lucrarile sale despre Tagore se numara una mai aparte. Scrisa cu drag, din inima, din dorinta de a impartasi cu ceilalti bucuria de a-l fi avut aproape pe Gurudev, de a-l fi vazut pe primul laureat Nobel al Asiei asa cum putini au avut sansa, Mongpute Rabindranath este una dintre cele mai citite carti despre Tagore din lume (Mihaela Gligor).