Cuvant hotarator privind stabilirea legaturii dintre filosofie si legea revelata/Ibn Rusd
Descriere
Editie bilingva romana-araba Introducere, traducere din limba araba si note de George Grigore Cuvint hotaritor este o pledoarie a lui Averroes pentru lectura textului sacru al religiei islamice pe nivelurile potrivite de intelegere ale fiecarui auditor. Ideea pluralitatii sensurilor textului sacru, comuna marilor religii monoteiste ale Mediteranei, rodeste aici sub forma unei teorii hermeneutice: ea permite coexistenta armonioasa a doua „surori de lapte”: filosofia si revelatia. Primul tratat tradus in limba romana din opera araba a Comentatorului deschide astfel calea spre o reflectie asupra distinctiei si armoniei dintre confesiune, drept si exercitiul natural al gindirii demonstrative.
Fragment din lucrarea "Cuvant hotarator privind stabilirea legaturii dintre filosofie si legea revelata" de Ibn Rusd:
"Mai mult decat atat, este limpede ca noi nu ne vom atinge scopul, acela de a cunoaste lucrurile existente, decat daca acest studiu este preluat de la unii la altii, daca cercetatorul de acum se sprijina pe cel dinainte, asa cum se intampla in stiintele matematice. Sa presupunem ca, de pilda, nu a existat pana in vremea noastra stiinta geometriei sau a astronomiei si ca un singur om, prin propriile sale puteri, ar avea pretentia ca stie dimensiunile corpurilor ceresti si formele lor, precum si distantele care le separa unele de altele, bineinteles ca nu ar avea aceasta putinta. De pilda, el nu ar putea cunoaste marimea Soarelui in comparatie cu Pamantul, nici a celorlalte astre - chiar de-ar fi sa fie cel mai inteligent - din nascare - dintre oameni, numai daca nu este vorba de o inspiratie sau ceva asemanator ei! Mai mult decat atat, daca i se va spune ca Soarele este de vreo suta cinzeci - o suta saizeci de ori mai mare decat Pamantul, el il va socoti nebun pe cel ce ii va fi spus, cu toate ca este vorba de un lucru care a fost deja demonstrat in astronomie fara nici o urma de indoiala pentru invatatii in aceasta stiinta."