Gandacul/Rawi Hage
Descriere
Plasata in decorul comunitatii de imigranti din Montreal, actiunea romanului se desfasoara pe parcursul unei luni de iarna deosebit de aspre. Un hot autodeclarat, cu o tentativa de sinucidere ratata, este salvat impotriva vointei sale si obligat sa frecventeze sedinte de terapie la cabinetul unei analiste bine intentionate, dar naive. Astfel se declanseaza intreaga poveste, purtandu-ne din trecutul violent al copilariei antieroului petrecute intr-o tara sfasiata de razboi, intr-un prezent cu un peisaj dominat de cafenele de imigranti imbacsite de fum, in care fiecare are cate o poveste de spus. Pe strazile inghetate din Montreal, hotul supravietuieste la limita, imaginandu-si ca este un gandac ce invadeaza vietile localnicilor privilegiati si nepasatori din jurul sau. Scrisa intr-un remarcabil stil cinematografic, Gandacul a consolidat statutul lui Hage ca una dintre cele mai interesante si puternice voci tinere ale fictiunii canadiene contemporane. Numele sau reprezinta o achizitie de valoare pentru portofoliul Editurii Leda, care a publicat deja autori canadieni consacrati, precum Margaret Atwood, Nancy Huston, Anne Hebert, Anne Michaels si altii.
Despre autor
Rawi Hage este un scriitor și fotograf canadian. Născut la Beirut, a trăit timp de nouă ani experiența Războiului Civil din Liban. În 1992 s-a stabilit în Canada. Scrierile sale, publicate în reviste literare de renume ca Jouvert, Mizna, The Toronto Review, Al-Jadid, s-au bucurat de o apreciere deosebită, fiind traduse în numeroase limbi și încununate cu premii prestigioase.