Despre Isis si Osiris

Despre Isis si Osiris

Autor
Editura
An publicare
2019
Nr. Pagini
160
ISBN
9789731117683

Descriere

Despre Isis si Osiris - Mitul fundamental si misteriile din religia egipteana

Redactat in jurul anului 100 d.Hr., tratatul Despre Isis si Osiris este unul dintre cele 78 de texte semnate de Plutarh, pe care, calugarul grec Maximos Planudes, le-a adunat, in secolul al XIII-lea, sub titlul Moralia (dialoguri si discursuri pe teme etice, politice, religioase, filosofice s.a.). Puternic influentat de scrierile lui Platon, imprumutand elemente din filosofia lui Aristotel, de la stoici si epicurei, Plutarh face o prezentare interpretativa a religiei egiptene: concentrandu-se asupra cultelor si misteriilor lui Osiris, el prezinta in detaliu atat practicile din timpul ceremoniilor religioase, simbolismul zeitatilor raportat la ciclul anual al vietii pe pamantul binecuvantat de Nil, cat si conceptia egitenilor despre univers. Desi este una dintre cele mai longevive religii din istoria omenirii – inceputurile ei situandu-se, aproximativ, in mileniul al IV-lea i.Hr. sau, poate, la o data si mai indepartata, in Epoca Predinastica – nu exista nicio relatare detaliata in textele si inscriptiile din piramide care sa contina o prezentare completa a mitului osirian. Iata de ce textul lui Plutarh are o importanta capitala pentru oricine studiaza aceasta cultura. Reunind elemente din traditia egipteana, precum si unele informatii furnizate de autorii care au scris inaintea lui despre Egipt, adunand informatii pretioase, bucata cu bucata, Plutarh reuseste sa reconstituie mitul zeului, asa cum Isis insasi a adunat si a pus laolalta bucatile din trupul lui Osiris, reconstruindu-l.
Vesmintele lui Isis sunt in culori diferite, pentru ca puterea ei actioneaza asupra materiei, care poate imbraca tot felul de forme, poate primi in ea orice substanta, lumina, intunericul, ziua si noaptea, focul si apa, viata si moartea, inceputul si sfarsitul. Imbracamintea lui Osiris nu are umbre si nici altceva deosebit; fiind el primul Principiu, fiinta pura si inteligibila, trebuie sa fie intotdeauna simplu, luminos, fara nimic amestecat.   … a trai crezand ca poti desparti nemurirea de cunoastere si intelegere inseamna ca aceea nu e viata, ci numai o scurgere de vreme. Iar cercetarea adevarului, mai ales aceea indreptata spre cunoasterea zeilor, nu inseamna altceva decat ca doresti sa te impartasesti din fericirea lor.   Eu sunt de parerea acelora care nu pun nici pe seama zeilor, nici pe a oamenilor ceea ce se spune pe dos despre Typhon, Osiris si Isis, ci cred, mai degraba, ca ei au fost niste daimoni puternici, ca aceia despre care Platon, Pitagora, Xenocrate si Hrisip, dupa cum ne‑au transmis cei mai vechi teologi, spuneau ca sunt cu mult mai presus decat semenii lor si ca au puteri superioare firii omenesti. In acestia, divinitatea insasi nu este nici pura, nici neamestecata; in ei, intelegerea spirituala din suflet convietuieste cu senzatiile trupesti; ei simteau placerea, durerea si toate celelalte suferinte din aceasta fire si aveau asupra lor o putere mai mare sau mai mica; intrucat in daimoni, ca si in oameni, pot exista si binele, si raul, intr‑o masura diferita. - Plutarh

Pe aceeași temă

Plutarh