Cristofer. Magul din Carpati
Descriere
Aceasta se vrea a fi povestea unui om pe care l-am cunoscut in cel mai crunt moment al vietii mele. Personaj enigmatic, sosit parca din negura veacurilor, el a intrat in viata mea si mi-a adus o raza de speranta, de lumina. El m-a facut sa inteleg ca dincolo de fiinta umana muritoare, se ascunde ceva, mult mai amplu si mai profund, un ceva care nu poate fi inteles cu mintea si nici cuprins cu sufletul. Poate ca pentru multi dintre voi el nici nu exista, s-ar putea sa nu il intalniti niciodata, poate nici nu vreti sa il cunoasteti, insa el este aici, acum, a venit pentru noi. El s-a nascut om, insa a luptat sa isi depaseasca propria umanitate, s-a nascut muritor, insa a devenit etern. Acum este mai presus de moarte, deoarece a inteles-o si a gasit calea de a o supune. El este pastratorul cheilor alchimiei, a transmutatiilor, a pietrei filozofale. El are puterea de a transcende spatiul si timpul, de a urni muntii din loc, este aici si pretutindeni, este maret, dar totusi atat de modest. Numele lui este Cristofor.
Fragment din volum: „Inca de cand am inceput a-mi dezvolta propriul eu, am stiut ca nu sunt la fel ca toti ceilalti din jurul meu. Asta datorita unei voci care imi suna intotdeauna in minte; ori de cate ori imi puneam o intrebare sau aveam un dubiu, vocea aparea si imi dadea raspunsuri sau imi spunea ce sa fac. In jurul varstei de doisprezece ani am aflat ca, de fapt, ma numesc Cristofor si ca am venit aici, pe acest pamant, la cererea mea, pentru a ma reincarna. Aici se opreste si inspira adanc si scoate un sunet ce aduce mult cu un oftat. Intind mana si iau cana de ceai. O duc la gura, nu cu intentia de a bea, ci de a-mi masca zambetul. Auzi reincarnare. Parca as sta de vorba cu Julie. Si vocea asta din cap... clar simptom de balamuc! - Am incercat in repetate randuri sa vorbesc cu cei apropiati mie, continua el cu acelasi glas monoton, insa de fiecare data am fost privit cu mila sau cu teama, ba mai mult s-a pus problema unui consult de specialitate. Noroc ca rnedicul psihiatru, caruia si astazi ii sunt recunoscator, a spus ca este doar o faza trecatoare, normala, care apare la anumiti copii ce poseda o imaginatie bogata. Acest lucru m-a facut sa ma inchid in mine, ba mai mult sa incerc sa ignor aceasta voce, insa lucrurile nu s-au oprit aici. Au inceput sa imi apara comunicari sau mesaje onirice, prin care mi se aratau diverse evenimente sau situatii care urmau sa apara in viata mea. Este drept ca aceste evenimente aveau loc in ziua urmatoare sau cel tarziu a doua zi, deci erau comunicari ale unor evenimente imediate, insa ele aveau loc intotdeauna in formula aratata. Ma gandesc ca am si eu acest gen de comunicare."