Jurnal

Jurnal

Descriere

Thomas Mann scria la centenarul nașterii lui Tolsoi: „În el, omul a fost mai puternic decât artistul și neîndoielnic mai puternic decât gânditorul”. Această judecată, în trei trepte, ar fi cel mai nimerit motto pentru Jurnal. Introducerea la Jurnal va fi nevoită să se mulțumească însă cu mai puțin. Fără a-l pierde din vedere pe omul-artist, va trebui anume să coboare în laboratorul gânditorului. Aceasta, pentru că problemele reprezintă cea mai problematică parte a creației lui Tolstoi. Și pentru că mai persistă opinia potrivit căreia artistul și omul ar putea fi desprinși de gânditor. Poți să crezi în relativa superioritate a imaginilor lui Tolstoi față de ideile, sau, mai exact, față de unele dintre ideile lui prea insistent explicitate. Nu poți să nu recunoști însă organica lor osmoză de ansamblu. Gânditorul, artistul și omul alcătuiesc în cele din urmă o indivizibilă treime.În consecință, voi izola de rest gândurile lui Tolstoi, numai și numai pentru ca cititorul să nu izoleze restul de ele. Și nici să nu izoleze între ele etapele unei aceleiași creații – potrivit prejudecății, decurgând din cea precedentă și completând-o, după care la început ar fi prevalat artistul, motiv de satisfacție pentru noi, și doar după aceea ar fi dominat gânditorul, întru enervarea noastră. Aparențele favorizează o atare diviziune; cu atât mai mult cu cât cele șase decenii de creație se împart într-adevăr în două perioade egale de câte treizeci de ani fiecare. (…)Personalitatea de geniu nu poate să nu imprime tuturor activităților ale concomitente și succesive o superioară unitate. Cititorul Jurnalului va observa lesne acest lucru.„Prima ediţie din Jurnalul lui Lev Tolstoi a apărut la Editura Univers, în două volume (în anii 1975 şi 1976 – vol. I: 1847-1895, vol. II: 1896-1910), incluse în colecţia „Corespondenţă, memorii, jurnale”. Traducerea a realizat-o Janina Ianoşi; prefaţa, tabelul cronologic, notele şi comentariile – Ion Ianoşi. Respectiva ediţie a reprezentat o selecţie din textul integral al ediţiei academice ruseşti Polnoe sobranie socinenii (iubileinoe izdanie), Opere complete (ediţie jubiliară). Din volumele 1-90 (Moscova-Leningrad, 1928-1958), am folosit cele treisprezece volume de jurnal, 46-58 (apărute între 1934 şi 1958). Orientativ, am consultat şi o ediţie de Opere în douăzeci de volume (din 1965) – volumele 19 şi 20. În alegerea textelor am urmărit devenirea şi dominantele copleşitoarei personalităţi a marelui scriitor, ţinând seama şi de interesele publicului cititor românesc.

Pe aceeași temă

Franz Kafka

Chuck Palahniuk

Alice Voinescu

Lev Tolstoi

Rainer Maria Rilke

Alfred Rosenberg

Lev Tolstoi