Confesiunile Verei Davadova, iubita lui Stalin

Confesiunile Verei Davadova, iubita lui Stalin

Editura
An publicare
2016
Nr. Pagini
465
ISBN
9786067481204

Descriere

    Lucrarea de fata, dupa cum declara insusi autorul, reprezinta forma romantata a amintirilor celei care a fost timp de doua decenii femeia cea mai apropiata de Stalin, in care acesta a avut incredere deplina si pe care a cautat-o ori de cate ori simtea nevoia de tandrete, caldura sufleteasca si liniste. Daca ar fi sa-i dam crezare (si de ce n-am face-o?), Stalin a fost chiar dispus la un moment dat sa se casatoreasca cu ea. Era fiinta in prezenta careia monstrul redevenea om.     Pe parcursul lecturii cititorul incepe sa o inteleaga pe femeia Davadova, sa o compatimeasca si sa o admire pentru modul in care a facut fata incercarilor la care a fost supusa de-a lungul unei vieti atat de zbuciumate, in umbra unui monstru cu chip de om. Poate ca daca ar fi vazut-o jucand pe scena Teatrului Mare si cantand in rolurile feminine principale din Carmen, Aida, Demonul, Boris Godunov si multe altele, s-ar fi indragostit si el de ea, precum toti cei care au cunoscut-o! (Dr. Mihai Maxim)
     Fragment din volum:       „Am primit o recomandata cu stampila unei localitati din tinutul Krasnoiarsh. Adresa destinatarului era scrisa cu litere mari de tipar: „Moscova. Teatrul Mare. Piata Rosie. A se inmana personal artistei Vera Davadova". Am desfacut cu prudenta plicul si am inceput sa citesc:     „Mult stimata Vera Alexandrovna, daca nu m-ati uitat ma inchin cu plecaciune, al Dv. Grinea Puhov. Ne-au transmutat de pe Oka in Nord. Aici inghetam de frig. Din cauza gerului ne-au degerat mainile. Peste tot numai padure, dar lemne nu avem. Inainte lucram la colhoz, iar acasa aveam doua vaci, trei porci, douazeci si cinci de gaini, o capra si un cal. Oamenii rai si invidiosi ne-au turnat la sovietul satesc. Din rautate, la adunarea generala a colhozului ne-au zis «chiaburi-tarani individuali». A doua zi au dat navala militienii la noi in casa. Au facut un act si noi l-am semnat ca prostii, fara sa intelegem despre ce e vorba. Dupa actul pe care l-am semnat, noi, de buna voie dadeam statului toata agoniseala noastra. Ne-au dat doua ceasuri ca sa ne strangem lucrurile. Ne-au dus trei zile si trei nopti in vagoane de vite, apoi inca doua luni in vagoane cu zabrele pana la Krasnoiarsh. Dupa aceea in camioane pana la Acinsk. O vreme nu ne-au dat nimic de lucru. Descurcati-va cum puteti! M-am angajat sa curat closetele! Mi-am facut singur un carucior in care caram rahatul de la toti. Peste o jumatate de an, ca m-au vazut ca muncesc cu tragere de inima, m-au angajat ca muncitor. Asta se cheama „promovare". Mainile mele sunt numai rani si bataturi. Pe surioara mea a luat-o ca servitoare atamanul local, cel mai mare sef de aici, Burmistrov, Mitrofan Ivanovici. Oamenii spun ca a facut de mult 60 de ani, iar Niurocika n-are nici 16. Ne e teama sa nu o lase grea. Fata s-a jeluit ca a doua zi mosul s-a dat la ea. Pe mama au bagat-o femeie de serviciu la fabrica. A trebuit sa ne vindem hainele bune. Ne-au luat actele si ne-au dat o simpla adeverinta. Dar ce-mi trebuie mie hartiuta asta? Ce sa fac cu ea? Nici sa o folosesti o data la closet.""

Pe aceeași temă