Sa nu ne pierdem credinta in Dumnezeu...
Descriere
Sa nu ne pierdem credinta in Dumnezeu.. Convorbiri realizate de Romeo Petrasciuc
Maica Marina, cand povesteste despre zbaterea vietii ei de monahie, are aceeasi trasatura de penel duhovnicesc in prinderea icoanei vietii pe panza amintirii. Nu cred ca avem o mai vie marturisire feminina a iubirii pentru Biserica si Neam, pentru Domnul Iisus Hristos, in ultimii ani, ca aceasta. Poate doar la Maica Teodosia Zorica Latcu sau in verbul doamnei Aspazia Otel sa afli tonusul marturiei, asa, la tensiune ridicata. Pare desprinsa din aceeasi fresca de marturie cu Micile cele ziditoare de cultura monahala ale Agapiei si Varatecului, ale nedeslusitei (inca) vieti monahale feminine care urca prin marturie dinspre Sfanta Teodora de la Sihla spre noi, neatentii vietii femeii crestine in Biserica. Pagini de marturie incantatoare despre Parintele Arsenie Boca, despre oamenii locului in care s-a zidit din cerul milosteniei manastire, despre clipele de curaj si de incercare prin care s-a zidit aceasta marturie de Duh si Dragoste pentru Dumnezeu. In timpul de acum, cartea aceasta, izvodita din intrebarile lui Romeo Petrasciuc, aduce la indemana noastra un om, oameni, locuri si timpuri, de fapt istorii ale vremii noastre. Maica Marina Lupou, nedezmintita pelerina pe Cale, vine sa redefineasca, unor generatii intregi, continutul monahismului. Fara ifose, cu manecile suflecate, framantand prescura de iubire a lui Hristos, de dragul Liturghiei rezistentei reale a Neamului romanesc. Sper din toata inima sa va prinda bine cartea. Pentru mine, in zilele grele prin care a trecut Tara in vara acestui an, mi-au fost file de acatist si nadejde. Sa nu ne pierdem credinta in Dumnezeu! Atat. Pentru Maica Marina e fundamental. Pentru noi? - Pr. Constantin Necula