Dimitrie Cantemir in istoria culturii muzicale
Descriere
Lucrarea reprezinta un studiu stiintific al contributiei teoretico-practice in domeniul muzicii a marelui carturar moldovean. Lucrarea se adreseaza unui cerc larg de cititori, avand in vedere atat bransa muzicienilor (cadre didactice, cercetatori, muzicologi), cat cei care doresc sa cunoasca trecutul cultural-istoric al neamului prin intermediul unor personalitati ca Dimitrie Cantemir. Prezentul demers incearca, alaturi de altele, sa raspunda partial, la o distanta de trei secole, apelului lansat de Cantemir in tratatul sau Cartea stiintei muzicii dupa felul literelor. „[…] indemnam pe cei care vor veni dupa noi sa duca la desavarsire cele ramase de la noi” (cap. I. Semnele sunetelor muzicale, pag. 6).
Centrata pe deschiderea lui Dimitrie Cantemir catre muzica in cele mai variate ipostaze ale practicarii acestei arte, cartea de fata ne invata, in fond, o mare lectie de datornica si statornica neuitare. Este o carte care - dincolo de rigoarea stiintifica a demersului sau de amplul aparat informational vehiculat - poate fi si o poveste despre printul ce a vorbit cu inorogul prin val de sunet si iubire, descoperind lumii intensitatea „starii de tara" ce ne locuieste sufletul, stare solara despre care Dimitrie Cantemir ar fi putut canta intr-o nescrisa (sau nedescoperita) inca Descriptio Musicae... - Prof. univ. Dr. Carmen Stoianov, decan al Facultatii de Muzica a Universitatii Spiru Haret, Bucuresti