Trairile Aurei Vol.2

Trairile Aurei Vol.2

Autor
An publicare
2019
Nr. Pagini
324
ISBN
9786060291312

Descriere

Daca-mi spunea cineva acum doi ani asa ceva, cred ca-l trimiteam... oare unde? Cu visul lui cu tot. Dar uite ca intr-un an, cand vezi ca (aproape tot) ce visezi azi (si este cat de cat plauzibil), maine devine realitate, incet-incet incepi sa crezi in basme si-n povesti. Si-ti dai seama ca de fapt la baza fiecarei povesti sta un graunte de adevar. Si-apoi apare intrebarea fireasca: „De ce nu?” Cand ai indoieli si esti cam sceptic, cand citesti ceva neverosimil si cam tras de par, cel mai bine e sa faci o lista. Cu pro si contra. Ce ai de pierdut? Dar de castigat? Abia cand am rostit cuvintele astea in noiembrie 2017 pentru prima data, am realizat ca e un adevar. Al meu. Care a devenit de altfel si motto-ul meu. Ce visasem ieri, azi devenise realitate. Nu pot s-o declar litera de lege sau adevar universal. Nu-s nici profet si nici Mafalda. Insa, cand mi-am dat seama ca visand n-aveam nimic de pierdut, din contra, doar de castigat, totul a devenit simplu si clar. Pe 13 noiembrie 2017 am afirmat ca o sa scriu o carte. In doar 6 luni, pe 17 mai 2018, a iesit de sub tipar Trairile Aurei. Concretizarea unui vis depinde de multi factori. De circumstante, de noroc, de soarta, de imprejurari, etc. Dar eu cred ca cel mai mult depinde de cat de tare crezi TU in el. In visul tau. Asa ca azi reafirm: visul de azi creeaza realitatea de maine. Aveti doar grija sa visati frumos. Azi cititi o noua carte, o noua concretizare a unui vis. Cu drag si cu iubire, Aura.

Frumusetea cuvantului usor scris, pe intelesul tuturor, este o placere sa o parcurgi. Multumesc de invitatie, Aura! - Silvia Gurau

O carte care te face sa nu o lasi pana nu o termini, o carte pe care o traiesti. Sunteti minunata! - Geanina Corina

Spontana? Nu! Geniala! Draga mea Aura, tu nu stii sa scrii. Tu stii sa povestesti frumos, real, simplu, fara exagerari, si nici de SF nu am dat pana acum. Te citesc cu drag si placere! Ai multe de oferit, iar noi suntem aici! - Eugenia Simona Jurjiu

Nu-ti pierzi nicio clipa hazul cu care m-ai fermecat. Uite, eu, prin natura meseriei mele, sunt atenta la ortografie si punctuatie, insa nu in halul ala in care sa fac observatie unui necunoscut. Ceea ce m-a uimit la tine din prima 'citire' a fost chiar faptul ca scrii impecabil, cu toate ca graiul nostru ardelenesc are un plus de dificultate in ceea ce priveste ortografia. - Claudia Nyerjak
 
Fragment din cartea "Trairile Aurei Volumul 2" de Aura B. Lupu:

"In ultima vreme imi dau seama cat de bine seman cu mama; tot mai des, la fiecare privire aruncata-n oglinda o regasesc in privire, in riduri, in pungile de sub ochi... Se si spune, de altfel, ca daca vrei sa afli cum va arata o femeie cand va imbatrani, priveste-o pe mama ei si vei sti. Da, cu fiecare an trecut, o recunosc tot mai mult pe mama in oglinda si-mi pare bine!
Mama nu s-a fardat niciodata. N-a folosit niciun fel de creme (decat alea contra durerilor musculare, articulare etc.), iar rujata n-am vazut-o nici macar o data. Sa-si vopseasca parul? Mai repede-ar fi zburat porcii decat s-o vezi "festita" pe cap! Io in schimb cred ca numai verde n-am fost, ca-n rest cam toate culorile le-am avut. Excesiv nu m-am fardat insa nici eu niciodata, fond de ten sau pudra cred ca am folosit de maxim 10 ori, doar asa, de chichi-maro, sa vad si io cum imi sta, nu ca era musai sa folosesc. Recunosc ca acum sunt saptamani intregi cand in afara de ir de buze (daaaa, stiu ca-i termen demodat - acum e gloss, balsam etc. -, cred ca moimele astea mai tinerele nici macar nu stiu ce-nseamna) altceva nu folosesc. Sa-mi incarc singura tenul cu fel si fel de pomezi, blush, baza, pudre, fonduri de ten si corector nu stiu de care, mai bine nu. Inteleg ca-i altfel lumea, ca am trecut la alt nivel. Dar sa aratam frumos si natural e ceva ce-ar trebui sa ne preocupe mai mult decat sa fim atat de fardate incat sa parem ca suntem altcineva. Asta-i cica noul compliment: "Vai draga, da' ce bine-arati, mai ca nu te-am recunoscut!". Adica cum? Io, aia din spatele machiajului, sunt cum? Hidoasa? Muma-Padurii? Am nevoie de tone de farduri ca sa pot scoate si io capul in lume? Si de ce-as vrea sa par altcineva? Pai nu mai bine sunt eu?
Moimelor astea mai tinerele, fardati-va, ca-i fain sa vezi o fata aranjata, machiata, dichisita si-ngrijita. Dar nu mai exagerati. Ganditi-va ca sub tonele de faduri folosite, tenul ala al vostru supraincarcat urla, tipa dupa aer. Trebuie si acela, saracu', sa respire.Si-i sufocat de toate porcariile cu care l-ati tencuit. E fata voastra, nu-i un zid de caramida!"

Pe aceeași temă