Stati pe loc... si veti inainta!

Stati pe loc... si veti inainta!

Editura
An publicare
2019
Nr. Pagini
246
ISBN
9786068429779

Descriere

Stati pe loc... si veti inainta! O perspectiva diferita asupra "comportamentelor problema"

Am scris cartea de fata pentru oricine se ocupa de clienti dependenti de ingrijire. Acestia pot fi specialisti in domeniul sanatatii, asistente medicale, ingrijitori si studenti in formare, in domeniile ingrijirii si asistentei sociale. In aceasta carte, ii voi numi mai departe „specialisti in sanatate”. In opinia mea, este prea usor sa vorbim despre „problemele de comportament” ale clientilor. Acest lucru nu descrie suficient situatia lor actuala. Mereu mi s-a parut o provocare mult mai interesanta sa inteleg contextul in care apare comportamentul lor.   Clientii dependenti de ingrijire, de cele mai multe ori, nu au cuvinte sau nu indraznesc sa spuna daca au o problema. Prin urmare, in mod obisnuit, ei trebuie sa „ceara” atentie, in maniera lor specifica, asupra lucrurilor care sunt gresite. In carte descriu viziunea mea asupra tratamentului si a asistentei acordate acestor clienti. In primul rand, ar trebui sa stam linistiti si sa fim atenti cand ei transmit mesaje prin intermediul comportamentului lor. Aceasta carte isi arata utilitatea in intalnirile de intervizare, atat in practica, cat si in educatie. Descriu situatii des intalnite si modul in care le putem schimba si imbunatati, daca este necesar. Fac acest lucru in baza unor cazuri reale, in care numele persoanelor implicate au fost schimbate. In majoritatea capitolelor exista intrebari care va ajuta sa reflectati asupra practicii zilnice si, prin urmare, asupra propriei persoane. Anumite subiecte sunt repetate pentru a consolida viziunea mea.   Motivatia de a scrie aceasta carte are legatura cu trecutul meu. Primul capitol este despre acest lucru. In copilarie am fost abuzat sexual. Partial din cauza durerii si a confuziei, am solicitat multa atentie „negativa”. Atunci nu am putut vorbi cu nimeni despre acest lucru. Prin urmare, am inceput sa arat o multime de „probleme de comportament”. Periodic, dadeam semnale lumii externe despre faptul ca ceva nu era in regula, dar acestea erau interpretate gresit.   Multi dintre clientii dependenti de ingrijire atrag, de asemenea, atentia intr-un mod „negativ” asupra situatiei lor personale. Pentru mine, aceasta este o arie care necesita un tratament special. Nu ofer solutii de-a gata, acestea nu exista. Vreau sa ofer un ghid pentru a face fata mai bine situatiilor dificile cu care se confrunta clientii. In aceasta carte, incerc sa fiu „vocea” lor. Prin urmare, toate capitolele au un titlu, pe care il puteti citi de parca un client l-ar spune cu voce tare. Noi ar trebui sa stam in mod constient linistiti si sa ne concentram asupra clientilor dependenti de ingrijire, cu scopul de a le intelege semnalele mai bine si, in acest mod, de a progresa. - Geert Bettinger

Pe aceeași temă