Darul

Descriere

O carte extrem de controversata inca de la aparitie si ultima scrisa de Nabokov in limba materna, Darul (1938) este o oda adusa literaturii ruse, evocind operele lui Puskin, Gogol, Blok, Nekrasov si ale multor altora, de-a lungul unei naratiuni in al carei miez se ascunde si o poveste de dragoste: povestea contelui Feodor Godunov-Cerdintev, un tinar poet emigrant, care locuieste la Berlin si viseaza sa scrie cindva o carte extraordinara intitulata Darul. Acesta incepe prin a publica un volum de poezii si stringe material pentru o fermecatoare carte ce ar fi urmat sa descrie calatoriile tatalui sau – un lepidopterist pasionat care dispare misterios in perioada revolutiei ruse – in Asia Centrala. Indragostindu-se de Zina Mertz, care il indeamna: „Scrie ceva urias, sa le tai tuturor rasuflarea”, pune in cele din urma pe hirtie o biografie a lui Nikolai Cernisevski, o indrazneata carte construita circular, inchisa cu agrafa unui sonet.   Prin ambiguitatile, poezia, jocurile de cuvinte si originalitatea lui structurala, Darul este o harta pentru restul operei lui Nabokov. Titlul romanului este si numele unui volum despre un tinar scriitor emigrant, si al cartii pe care acesta vrea s-o scrie, dar si o metafora a literaturii ruse, cel mai mare dintre darurile facute de Rusia lumii. - Boston Review   Darul este, tematic si stilistic, cea mai fecunda dintre cartile de tinerete ale lui Nabokov. Luind drept tema principala exilul autorului din Rusia, aproape ca respinge autocompatimirea si autoglorificarea ce inconjoara de obicei aceasta experienta. Descrie, rezuma si repudiaza destul de rece scrisul intr-o limba moarta pentru un public pe moarte. Asadar, este o carte «literara» la modul extrem de constient, in care se face cronica, aproape clinica, a mortii unui mare romancier rus. - The New York Review of Books   Era darul lui Nabokov sa aduca raiul oriunde se oprea. - John Updike
Fragment din volumul "Darul" de Vladimir Nabokov:
  "Apropo: peisajul care nu cu mult inainte se desfasurase cu o nespusa langoare la trecerea nemuritoarei bristi; toata acea traditie viatica ruseasca, asa de nestavilita incat umplea ochii de lacrimi; toata smerenia care te priveste lung din camp, de pe un delusor, dintre nori alungiti; acea frumusete care implora si asteapta, care e gata sa goneasca spre tine la cel mai mic oftat si sa iti impartaseasca lacrimile; pe scurt, peisajul preamarit de Gogol trecea neobservat pe dinaintea ochilor unui Nikolai Gavrilovici de optsprezece ani, care calatorea cu mama lui intr-o trasura trasa de propriii lor cai, de la Saratov la Sankt Petersburg. Tot drumul a citit, dintr-o carte. Se intelege de la sine ca prefera „razboiul cuvintelor" mai degraba decat „urechile de porumb plecate in tarana". Aici autorul a remarcat ca in unele dintre randurile  care le-a compus deja a continuat fara stirea lui o fermentatie, o excrescenta, o umflare a bobului de mazare sau, mai precis: intr-un loc sau altul, dezvoltarea viitoare a unei teme date a devenit manifesta - tema „exercitiilor de scris" de pilda: inca din perioada cand era elev, Nikolai Gavrilovici copia pentru propriul lui beneficiu fraza lui Feuerbach „Omul este ceea ce mananca" (in germana suna mai placut si chiar mai bine cu ajutorul transcrierii acceptate in zilele noastre in rusa: celovek est to sto est). Remarcam si ca se dezvolta tema „miopiei", incepand cu faptul ca, de copil, cunostea numai acele fete pe care le pupa si putea vedea numai patru dintre cele sapte stele ale Ursei-Mari. Primii ochelari - de cupru - si i-a pus la varsta de douazeci de ani. Niste ochelari de argint, de profesor, cumparati pentru sase ruble ca sa-si poata distinge elevii de la Scoala de cadeti. Ochelarii de aur ai unui formator de opinie publica au fost pusi in zilele cand Contemporanul patrundea in fantasticele strafunduri ale zonelor rurale rusesti. Iarasi ochelari de cupru, cumparati de la un mic punct comercial de dincolo de lacul Baikal, unde se mai vindeau ghete si votca. Dorinta de-a avea ochelari, intr-o scrisoare trimisa catre fiii lui din zona Iakutk - cerand lentile pentru vedere  asa si pe dincolo (cu o linie marcand distanta la care putea distinge scrisul). Aici tema ochelarilor se incetoseaza pentru o vreme... Sa urmam alta tema - cea a „limpezimii angelice". Iata cum se dezvolta ea ulterior: Hristos a murit pentru omenire fiindca iubea omenirea, pe care o iubesc si eu, pentru care voi muri si eu. „Fii un al doilea Mantuitor!", il sfatuieste cel mai bun prieten - si ce mai roseste el - ah, timid! Ah, slab! (In jurnalul lui studentesc apare in treacat un semn de exclamare aproape gogolian.) Dar „Sfantul Duh" trebuie inlocuit cu „Bunul-Simt". Nu-i saracia mama tuturor viciilor? Hristos i-ar fi incaltat pe toti mai intai si i-ar fi incoronat cu flori si abia apoi ar fi predicat moralitatea.”