Efectul miliardarului prin forțe proprii
Descriere
Efectul miliardarului prin forte proprii: Cum creeaza producatorii de exceptie valoare imensa / The Self-made Billionaire Effect: How Extreme Producers Create Massive Value de John Sviokla si Mitch Cohen este un raspuns cat se poate de complet la intrebarile: Cum au ajuns ei miliardari? si Ce calitati, abilitati si mentalitati i-au ajutat pe acesti oameni sa schimbe lumea cu afacerile lor? Este vorba mai exact despre acei miliardari care si-au creat averile prin forte proprii gratie inteligentei, imaginatiei, intuitiei sau pur si simplu, unui al saselea simt care i-a ajutat sa vada o nevoie pe care lumea o avea, gasind totodata si solutia pentru a o satisface. Cei doi autori evidentiaza trasaturile distinctive ale acestor oameni valorosi, pentru a invata sa le recunosti si sa le atragi in compania ta, sau, de ce nu, pentru a deveni tu insuti unul dintre ei. O minunata carte de business si leadership care te va ajuta sa patrunzi in mintea miliardarilor pe cont propriu. Dincolo de continutul referitor la modalitatea prin care niste oameni obisnuiti au devenit miliardari prin forte proprii, care starneste curiozitatea oricarui cititor, „Efectul miliardarului prin forte proprii” reprezinta si un instrument excelent pentru liderii si managerii din companii, pentru ca ii ajuta sa selecteze si sa valorifice mai eficient forta de munca, invatandu-i sa identifice mintile sclipitoare care pot face diferenta pentru afacerile lor. John Sviokla este un fost absolvent al universitatii Harvard si detinatorul unui master si al unui doctorat la Harvard Business School. A fost pentru mult timp consultant pe probleme de inovatie la PricewaterhouseCoopers (PwC), unde si-a folosit experienta acumulata in decurs de 30 de ani pe probleme de: comportamentul clientilor, economie, psihologie, economie comportamentala, sociologie, strategie de afaceri, analiza de retea, masurare si leadership. Mitch Cohen a fost vicepresedintele PricewaterhouseCoopers (PwC) - cea mai mare companie de servicii profesionale, consultanta si audit din lume – activand actualmente ca angel investor si autor. In cei 33 de ani petrecuti in cadrul PwC, dintre care 22 ca partener, a interactionat frecvent cu lideri din domeniul telecomunicatiilor si tehnologiei, ai unor companii aflate in topul Fortune 500. Este absolvent al Penn State University unde a obtinut o diploma in contabilitate si se autodefineste ca fiind un pasionat jucator de golf si un „sclav al plajei.” Selectia miliardarilor prezenti in cartea de fata s-a facut din lista „Miliardarii lumii”, intocmita de Forbes in 2012. Din ea au fost eliminati miliardarii care au mostenit averea de la parinti sau alte rude si au fost pastrati cei care activeaza in medii unde predomina pietele rezonabil de transparente si competitive. Astfel s-a ajuns la o lista de 600 de oameni din care au fost pastrati doar 120. In legatura cu acestia, cei doi autori au facut o documentare asidua care a inclus in unele cazuri si intervievarea acestora. Miliardarii alesi de John Sviokla si Mitch Cohen indeplinesc criteriul responsabilitatii, mare parte dintre acestia fiind semnatari ai The Giving Pledge, promitand sa doneze mai mult de jumatate din averea lor neta si o parte semnificativa dintre ei fiind activi in actiuni filantropice sau in proiecte sociale. Potrivit celor doi autori, miliardarii prin forte proprii sunt persoane care: Prezinta adesea tendinte antreprenoriale timpurii: mai mult de 50 la suta au avut o prima slujba inainte de implinirea varstei de 18 ani; aproape 30 la suta si-au lansat prima activitate antreprenoriala inainte sa implineasca 22 de ani si aproape 75 la suta inainte de 30 de ani. Retine ca, desi unii miliardari au avut o copilarie modesta, care a necesitat o intrare timpurie in campul muncii, acestia sunt in minoritate: peste 75 la suta dintre miliardarii prin forte proprii au crescut in familii cu un nivel ridicat de bunastare, din clasa de mijloc sau mai sus.
Cei doi autori realizeaza profilul complet al miliardarului, in functie de datele reiesite din cercetarile lor, precizand ca acestia nu sunt neaparat mai destepti, mai muncitori sau mai norocosi decat noi ceilalti, si ca ceea ce i-a ajutat sa se diferentieze de semenii lor prin veniturile colosale realizate a fost mentalitatea lor de „producatori” si spiritul lor inovator. Miliardarii sunt cei care au antenele directionate atent catre lume si nevoile ei, fiind capabili sa intrevada rapid noi produse, servicii, strategii si modele de business. La fel de adevarat este insa si faptul ca, ei reprezinta o minoritate foarte valoroasa: In 2012, existau mai mult de opt sute de miliardari prin forte proprii in intreaga lume; ei reprezentau mai bine de doua treimi din totalul populatiei miliardare. La nivel global, averea miliardarilor a crescut mai repede decat economia mondiala, de peste trei ori, de la 2 la suta la 7 la suta din PIB, intre 1987 si 2012. Bine ai venit asadar la bordul unei lecturi despre miliardari si imperiile cladite de ei, dar si despre ce ii face pe acesti oameni atat de asemanatori noua… atat de diferiti. Vei afla asadar: • de unde vin ideile de un miliard de dolari ale producatorilor; • care este perspectiva producatorului asupra timpului si sincronizarii; • procesul prin care producatorii iau masuri ca sa transforme o idee buna intr-o realitate extrem de valoroasa; • care este atitudinea producatorului fata de risc; • practica de leadership a producatorului; • zonele specifice in care manageri si organizatii intregi se pot dezvolta pentru a identifica, angaja, perfectiona si retine mai bine mai multi producatori.
Vei descoperi de asemenea, pe masura ce te „vei afunda” tot mai adanc in lectura si odata cu fiecare miliardar adus in discutie, noi caracteristici, aptitudini, atitudini si mentalitati care ii ajuta pe miliardari sa ajunga la acest statut, sa isi depaseasca conditia si sa faca o diferenta in lumea in care traim. Autorul descifreaza totodata psihologia acestor indivizi oferindu-ti argumente solide din punct de vedere stiintific. Pe parcursul cartii vei descoperi povestile si vei face cunostinta cu: Dietrich Mateschitz miliardarul care a construit imperiul Red Bull si care este astazi: mult mai mult decat bautura care ii poarta numele. Este o companie media, o franciza Formula 1, o franciza Nascar, un sponsor al alpinistilor, schiorilor si al altor practicanti de sporturi extreme, o „filosofie” de viata – dupa cum a spus fondatorul sau – traita intr-o stare de activitate intensa, plina de adrenalina, toate nascute pe fundamentul modest al unei idei bune. Joe Mansueto fondatorul Morningstar, care a anticipat la inceputul anilor `80 amploarea pe care o vor lua fondurile mutuale in viitor, creand o afacere specializata in cercetarea de investitii, cu accent special asupra performantei fondurilor mutuale. Insa succesul lui nu a venit peste noapte, ci pas cu pas: Una dintre primele sale actiuni a fost sa dea un anunt publicitar in Barron’s si sa spuna ca se puteau face abonamente cu 130 de dolari la lucrarea sa trimestriala Mutual Fund Sourcebook (Colectia de fonduri mutuale), a carei prima editie o scrisese la masa din bucatarie a apartamentului sau cu un singur dormitor. Primul anunt i-a adus sase sute de comenzi – venituri in valoare de 78.000 de dolari – si astfel si-a inceput ascensiunea spre statutul de miliardar. Sara Blakely, artista de stand-up comedy, care se intretinea din vanzarea de consumabile si produse de birotica care a creat pentru a-si rezolva o problema vestimentara proprie, brandul Spanx care a transformat-o in miliardara. Jeffrey Lurie, proprietarul miliardar al echipei Philadelphia Eagles care a intuit precoce momentul in care lumea sportului si cea a divertismentului aveau sa-si dea mana, achizitionand la un pret exorbitant clubul Eagles si facand ulterior din asta o afacere foarte profitabila. Chip Wilson, fondatorul Lululemon (magazinul de haine pentru yoga care a pus bazele stilului yoga sic) care si-a folosit cunostintele acumulate despre materiale, croirea hainelor si moda internationala, dar si propriile nevoi ce tineau de practicarea sportului preferat pentru a crea un brand vestimentar de mare succes. Mo Ibrahim, sudanez de origine, care a inceput sa cumpere licente de mobil in Africa, pentru a crea furnizorul de telecomunicatii Celtel, fiind constient de faptul ca va trebui sa abandoneze modelul de plata prin abonament care domneste in telecomunicatii, nepotrivit pentru locuitorii Africii Subsahariene care au venituri fluctuante. Hui Lin Chit, fondatorul Hengan International, un fermier din regiunea Anhai din China, care si-a tot incercat norocul in afaceri pana ce a dat lovitura producand absorbante pentru femeile cu venituri mai mici din mediul rural. Eric Lefkofsky, fondatorul Groupon, care s-a bazat in 2008 cand a lansat compania pe principiul ca: „Ideile care sunt locale, sociale si mobile in orientare vor prospera in urmatorii zece ani”. Astazi Lefkofsky se bazeaza pe acelasi principiu si se pare ca nu se insala deloc Sunil Mittal, fondatorul miliardar al Bharti Enterprises, care si-a lansat prima afacere in 1976, vanzand biciclete si piese de biciclete in Punjab. Desi a dat gres cu mai multe afaceri, Sunil nu s-a lasat pana ce nu a dat lovitura. Asta s-a intamplat in momentul in care a intrat in domeniul telecomunicatiilor. Tadashi Yanai, directorul executiv miliardar al Fast Retailing Co., proprietarul marcii Uniqlo, specializata in imbracaminte pentru piata de masa, s-a imbogatit dandu-si seama ca in Japonia nu existau magazine care sa vanda haine lejere, clasice, de buna calitate, la preturi accesibile si acoperind aceasta nevoie. Steve Case, fondatorul furnizorului de servicii de retea AOL, care s-a inspirat in fondarea acestui brand din Al Treilea Val de Alvin si Heidi Toffler, dandu-si seama de amploarea pe care o va lua in anii urmatori internetul. Alex Spanos, un dezvoltator miliardar in domeniul imobiliar, care, si-a inceput cariera antreprenoriala incurajat de o piata in care cererea depasea deja cu mult oferta existenta, devenind astfel cel mai mare constructor de apartamente din Statele Unite. Michael Jaharis si Phillip Frost care au cumparat Key Pharmaceuticals, cu sediul in Miami, in 1972 si au stiut sa isi reinventeze produsele astfel incat, nu doar sa se mentina, dar sa faca o diferenta remarcabila pe piata farmaceutica. Micky Arison, directorul executiv al Carnival Cruise Lines si ulterior al Carnival Corporation & PLC, care a recreat piata de croaziere transformand-o din una de nisa, intr-una cu un potential de miliarde de dolari. Howard Schultz, presedintele executiv Starbucks, una dintre cele mai recunoscute marci din lume, care a revolutionat modul de servire al cafelei, punand un accent deosebit pe design si experienta pe care clientul o traieste in cafenelele sale si asigurand astfel succesul imbatabil al acestui brand. Tom Steyer, miliardarul care a fondat Farallon Capital Management, un fond speculativ de investitii din San Francisco, care a avut succes gratie abilitatii sale de a proiecta afaceri si de a le vinde ulterior catre cumparatori. El a adoptat o abordare netraditionala in ceea ce priveste investitiile din sectorul sau, tipurile de investitori pe care ii curta si oamenii pe care i-a recrutat sa lucreze cu el. Michael Bloomberg, renumitul primar al orasului New York in perioada de dupa 11 septembrie si-a inceput cariera pe Wall Street cumparand si vanzand pachete de actiuni vandute de institutii mari. Cand Salomon Brothers, compania despre care spunea ca nu ar fi parasit-o niciodata, l-a concediat, si-a infiintat propria firma, „furand” totodata si cativa dintre fostii colegi de la Solomon Brothers. Si a dat lovitura! Mark Cuban, antreprenorul in serie care a fondat Broadcast.com, ce detine si echipa de baschet Dallas Mavericks si care considera ca apetitul sau pentru informatii a fost sursa succesului sau in afaceri. John Paul DeJoria, care probabil nu ar fi ajuns niciodata miliardar daca nu ar fi fost concediat pentru stilul sau neconventional de leadership in vanzari. Daca acest esec nu ar fi avut loc, probabil ca nici firma lui, John Paul Mitchell Systems nu s-ar fi infiintat niciodata, si, foarte posibil, produsele revolutionare de ingrijire a parului pe care el si partenerul sau le-au dezvoltat, nu s-ar fi inventat niciodata. Pe langa aceste exemple, vei intalni multe alte povesti despre miliardari si afacerile pe care le-au creat, dar si exemple de parteneriate de tipul producator – producator sau practician – producator, cu tot cu explicatiile de rigoare privind importanta acestor tipuri de parteneriate: Care este echilibrul activitatii dintre producatori si practicieni? In mod firesc difera in functie de afacere si de oportunitate. Dar din cercetarea noastra constatam ca producatorul descopera o nevoie vitala pe piata si creeaza modelul de afacere – si uneori modelul produsului – necesar pentru a surprinde toate detaliile de executie pentru satisfacerea acelei nevoi. Practicianul aplica in operatiuni, in marketing sau in alt sector de specialitate creativitatea de virtuoz necesara pentru a indeplini promisiunea modelului. Autorul face o diferenta clara intre practician si producator in privinta calitatilor lor distinctive si a modului lor diferit de a gandi si a actiona, ajutandu-te astfel sa faci cele mai bune alegeri in privinta fortei de munca de care are nevoie afacerea ta. Vei afla de asemenea ce sunt angajatii catalizatori si cum te pot ajuta ei in dezvoltarea afacerii si vei fi sfatuit in calitate de lider sa tii cont de faptul ca: Asa cum miliardarii au importante obisnuinte de gandire, incurajam liderii sa dezvolte noi mentalitati concentrate pe gasirea, incurajarea, rasplatirea si incheierea de parteneriate pentru a spori grupul de talente al producatorilor. Dar aceasta nu este o carte de bucate. Nu exista nicio reteta sigura care sa conduca de fiecare data catre o productie de mare valoare. Pe parcursul cartii am sugerat acele idei si abordari care am vazut ca dau nastere producatorilor de exceptie si ca alcatuiesc un mediu care ii va atrage si ii va promova. Dar inerenta in aceste sfaturi este credinta nestramutata in faptul ca miracolele nu pot fi fabricate. Dupa cum am aratat prin diversitatea povestilor spuse in carte, producatorii de exceptie vin din locuri surprinzatoare. Prezenta lor poate fi neasteptata. Intamplarea este un factor al maretiei in aceeasi masura ca si planificarea. Fiecare organizatie – fiecare lider – va trebui sa paseasca pe calea oportunitatilor pe masura ce ele apar. Dovada de leadership a unui producator adevarat este actul de a fi constient de miracolele care se intampla firesc si de a fi deschis la ele, precum si de a scapa de tendinta naturala de a incerca sa le fabrice. A incerca sa fabrici un miracol este ca si cum ai incerca sa explici o gluma: moare in procesul disectiei.