Spiritul literaturii științifico-fantastice
Descriere
Deși a fost publicat postum, în 2016, romanul Spiritul literaturii științifico-fantastice este una dintre primele scrieri finalizate de Roberto Bolaño, în 1984. Cartea este construită în jurul vieții boeme duse în Ciudad de México de trei tineri scriitori și al căutărilor lor, fie că este vorba de enigma cenaclurilor literare din capitala mexicană, de pasiuni amoroase sau de o râvnită motocicletă. Acțiunea este întretăiată de scrisorile pe care unul dintre ei, Jan Schrella (alter-ego al lui Bolaño însuși), le trimite unor celebri autori de SF și de flash-uri dintr-un viitor în care un altul, Remo, devenit un scriitor de succes, vorbește într-un interviu despre fascinanta Universitate Necunoscută.
Roberto Bolaño (1953–2003) s-a născut la Santiago. În 1968 se mută cu familia în Mexic. Revenit în Chile în 1973, este arestat după lovitura de stat a lui Augusto Pinochet, eveniment care îi va marca opera literară. Eliberat după opt zile, se întoarce în Mexic, iar din 1977 se stabilește în Spania. Deși se considera în primul rând poet, s-a impus mai ales datorită romanelor ca Detectivii sălbatici și Nocturnă în Chile, care au fost elogiate de critică, au obținut premii importante și l-au transformat, cum scrie New York Times, în „cea mai importantă voce literară latinoamericană a generației sale“. În seria de autor publicată de Editura Univers au apărut romanele 2666, Detectivii sălbatici, Amuleta, O povestioară lumpen, Al Treilea Reich, Literatura nazistă în America, volumul de nuvele Comedia ororii în Franța și volumele de poezie Câinii romantici și Trei.