Prorociri despre vremurile noastre prin fereastra temniței
Descriere
După părerea mea, Sfântul Nicolae Velimirovici este ultimul mare proroc al creștinătății și dacă noi nu vom da ascultare sfaturilor și avertismentelor sale, vom avea soarta pe care o are poporul sârb, în această fărâmițare în care se află acum. Pentru că ceea ce spune acest sfânt poporului sârb este valabil pentru toate popoarele ortodoxe. Atunci când nu se mai mărturisește credința și nu este cine să apere valorile credinței, acea credință este moartă, după cum moartă va fi și soarta acelui popor. - Arhimandrit Iustin Pârvu Prin ferestra temnitei este o culegere de scrisori compuse de Sfântul Nicolae pe când era închis în lagărul German de la Dachau. Titlul pare să sublinieze faptul trist al întemnițării episcopului ortodox. Dar cum ar putea fi întemnițat un om liber ajuns, printr’o asemenea măsură a credinței, nădejdii și dragostei, la asemănarea cu Făcătorul cerului și al pământului? Merită precizat aici că titlul original al lucrării este „Cuvinte către poporul Sârb prin fereastra temniței.” Într’adevăr, nu soarta sa și-o plânge Sfântul Nicolae în aceste pagini, ci soarta națiunii Sârbe, și, o dată cu aceasta, soarta tuturor națiunilor care, precum cea Sârbă, și-au trădat vocația Creștină. Din acest punct de vedere, cartea ar fi putut avea foarte bine ca subtitlu: „Scrisori către o națiune apostată.” Sau, poate și mai bine, „Despre sensul Creștin al istoriei.” Cele 82 de „epistole” analizează decăderea omului contemporan și pricinile care au dus la aceasta.