Viața și întoarcerea unui Halle
Descriere
„Saga de familie, bildungsroman și epopee istorică, Viața și întoarcerea unui Halle este povestea unui timișorean născut în Austro-Ungaria și devenit după 1918 cetățean român. Prin ochii lui de contabil și, mai apoi, de administrator de hotel ni se conturează o frescă inedită a Timișoarei din perioada interbelică. Deși tihnit și cosmopolit, orașul n-a fost ferit de turbulențele ideologice din anii ’30, care au provocat tensiuni între etniile conlocuitoare. Viziunea lui Halle Rezső asupra evenimentelor ce culminează cu rebeliunea legionară și atacul Reich-ului împotriva Iugoslaviei ilustrează cu realism și o ironie «la firul ierbii» această lume tulburată, căci în hotelul unde lucrează protagonistul sînt cazați în 1940 ofițerii Wehrmacht-ului, sosiți în Banat cu Misiunea militară germană.Perspectiva obiectivă, uneori tăioasă, alteori încărcată de un umor negru, e asigurată și de faptul că Halle e un evreu convertit la creștinism. Asta îl situează între lumi care îl resping deopotrivă. În toiul celui de-al Doilea Război Mondial, dat afară din serviciu din pricina legilor antisemite, Halle se refugiază în Ungaria, unde i se mai permite încă să muncească, însă își lasă familia acasă. Ia cu el, pe lîngă propriile povești, și pe cele ale soției cu origini elvețiene și maghiare și le împărtășește colegilor din lagărul în care ajunge în 1944, atunci cînd statul ungar îi strînge și pe evreii botezați, trimițîndu-i la muncă forțată.Halle Rezső dispare în război. Întoarcerea sa, îndelung așteptată de familie, se produce prin rememorările unui supraviețuitor din lagăr și ale fiicei Julianna, într-un roman de o intensitate dureroasă semnat de strănepotul său.” (Radu Pavel Gheo)