Când prietenia m-a urmat acasă

Când prietenia m-a urmat acasă

Descriere

O carte plina de ritm, de rasete, de rani si de emotie. Paul Griffin este genul acela de scriitor despre care iti vine sa le spui tuturor, dar eziti, pentru ca in acelasi timp ai vrea sa il pastrezi doar pentru tine. - Markus Zusak   Ben Cripta nu e genul care sa isi faca prieteni prea usor. A crescut intr-un centru de plasament, unde a aflat ca oamenii pot sa intre in viata ta si apoi sa plece fara sa isi ia la revedere. Ben prefera sa petreaca timpul in compania personajelor lui favorite din cartile sci-fi... pana in ziua in care gaseste un catelus abandonat pe aleea de langa Biblioteca din Coney Island. Micutul si ciufulitul Bobarnac il imprieteneste pe Ben cu cineva care adora cartile la fel de mult ca el: Halley, o fata ca nimeni alta — si da, cu nume de cometa. Pentru Ben ea devine „Fata-Curcubeu“, datorita hainelor ei in cele mai aprinse culori si rasului, magie pura, genul acela de ras care iti aduce zambetul pe buze pana si in cea mai mohorata zi. Fata‑Curcubeu il convinge pe Ben sa scrie o nuvela impreuna. Dar pe masura ce povestea lor inainteaza, viata lui Ben ia intorsaturi neasteptate, iar el trebuie sa descopere de unul singur adevarul despre prietenie si despre ce inseamna cu adevarat sa fii „acasa“.

Dupa ce a absolvit Dartmouth College cu o diploma in studii despre film, PAUL GRIFFIN era pregatit sa isi caute de lucru ca ospatar sau barman, bucatar, paramedic, dresor de caini sau sofer. A spalat vase cot la cot cu Vin Diesel. A facut filme si a scris proza scurta, piese de teatru, scenarii si romane in care adesea personaje erau cainii vagabonzi care obisnuiau sa dea din coada prin preajma apartamentelor in care locuia la acea vreme. A lucrat in constructii, a incarcat camioane si a predat la clasa. Meseria de profesor i s-a parut cea mai grea si cea mai frumoasa dintre toate pe care le-a facut. A inceput cu echipa Creative Arts, alaturi de care s-a specializat in atelierele de prevenire a HIV/SIDA si de rezolvare a conflictelor. In prezent se implica in proiecte de alfabetizare a adolescentilor aflati in detentie, alaturi de organizatii precum Literacy for Incarcerated Teens si Behind the Book. A-i vedea pe tineri cum invata sa isi spuna povestile in feluri care ii pot aduce cu un pas mai aproape de implinirea visurilor lor este pentru Paul ceva la fel de pretios ca descoperirea unei comori. Locuieste impreuna cu familia lui, deopotriva umana si canina, in New York – un oras doldora de povesti, ca sa nu mai vorbim despre personaje.
Fragment din cartea "Cand prietenia m-a urmat acasa" de Paul Griffin

"Joi a fost iar o zi foarte buna la scoala pentru ca Arderau era din nou „bolnav". Pe drumul spre casa, indesatu' tot tragea de mine sa vin pe la el sa jucam una-doua runde din Infinite Crisis, dar Bobarnac si cu mine aveam intalnire cu Halley, doar ca nu era o intalnire. - E o prietena, am tinut sa subliniez. - Nu asta te-am intrebat, a replicat Chucky. Ma intrebase daca e misto. - E frumoasa, am spus. Chucky si-a dat ochii peste cap. - Dac-o pui pe langa Mystique din X-Men... la fel de frumoasa? - Nu se compara. Mystique e cu totul si cu totul albastra, iar fata asta e un curcubeu. - Mystique e si goala pusca, a remarcat Chucky. Curcubeu?! Frate, uneori vorbesti de zici ca... Parc-ai fi o ghicitoare infasurata intr-o clatita. - Enigma. - Uite, am ajuns. Lasa mutra asta posaca. Eram la coltul unde ne desparteam de obicei, dar cred ca Chucky avea impresia ca am nevoie sa vorbesc, pentru ca a urcat cu mine in bloc, pana am ajuns la apartamentul meu. Mai bine s-ar fi dus direct acasa. - Pun la cale toata povestea asta cu „Citeste-i lui Rufus" si in noua luni o sa zbor de-aici. - Pai, o sa faci altul in Florida, a spus Chucky. Bineinteles ca tipa curcubeu n-o sa fie in Florida, in schimb o sa fie o gramada de gagici misto pe-acolo. Mi-a dat un pumn in umar. - Auci, a spus. Ce umar ai, numai piele si os. Auci! a strigat din nou. Arderau tocmai ii trasese una dupa ceafa. - Buzunarele, a spus el. Angelina chicotea si Ronda se uita la noi cu rautate. Chucky si-a intors buzunarele pe dos: nu avea nimic in afara de o punga goala de Skittles. - Hai sa mergem, Cripta, a spus Arderau. - Nu, am raspuns. - Ce? a zis Arderau. - Ce? a zis si Chucky. - Ce? a zis, la randul ei, Angelina. - Cripta, nu fi nebun, a spus Ronda."

Pe aceeași temă

Paul Griffin