Trecerea poetului Dragostea de lume

Trecerea poetului Dragostea de lume

Descriere

Charles Ferdinand Ramuz (1878–1947) este unul dintre cei mai importanţi scriitori de limbă franceză din Elveţia, opera sa cuprinzând romane, nuvele, poezii și eseuri. Debutează în 1903 cu un volum de poezii, Le petit village, dar se impune mai ales ca romancier, începând din 1905, când apare Aline, primul dintre cele douăzeci și două de romane publicate atât în Franţa, cât și în Elveţia. Pentru îndrăznelile stilistice și pentru limba pe care o creează în operele sale, a fost apreciat de marii scriitori francezi ai epocii, ca L.-F. Céline sau Paul Claudel, acesta din urmă salutând în Ramuz „nu doar un romancier, ci un poet epic“. Cărţile sale au fost traduse în multe limbi, iar unele au fost ecranizate. În 1997, Banca Naţională a Elveţiei l-a omagiat reprezentându-l pe bancnota de 200 de franci.
Trecerea poetului este romanul pe care C.F. Ramuz însuși îl prefera dintre toate operele sale. Poetul este aici un împletitor de coșuri a cărui trecere aduce lumină într-un sat de podgoreni de pe munţii Elveţiei. Peisajele încep să-și schimbe culoarea, oamenii să vorbească altfel, iar mun¬cile să devină o celebrare a pământului și a vieţii. Până când poetul, îndeplinindu-și misiunea, dispare din nou în noapte…
În Dragostea de lume, viaţa liniștită a unui orășel este dată peste cap de trei evenimente: deschiderea unui cinema¬tograf, întoarcerea de pe mări a fiului rătăcitor Joël, cu poveștile lui din toată lumea, și sosirea unui bărbat cu figură christică, care afirmă despre sine că este Isus. Toate acestea le deschid locuitorilor ochii spre lumi nebănuite și, totodată, le înflăcărează minţile.

Pe aceeași temă

Charles Ferdinand Ramuz

Charles Ferdinand Ramuz

Charles Ferdinand Ramuz