Prefectul

Prefectul

Descriere

Prefectul - intre rigorile profesioniste si avatarurile politice

In elaborarea prezentei monografii se reflecta trei mai paliere de abordare. Mai intai, evolutia istorica a institutiei, pentru a intelege cum s-a manifestat ea in timp, care i-au fost rolul si atributiile si modalitatile prin care a interrelationat cu alte autoritati ale statului in general, si ale administratiei publice, in particular.

In al doilea rand, am aprofundat statutul constitutional si legal actual al prefectului din perspectiva activitatii de practician desfasurata, care ii releva intotdeauna, aspecte pe care analiza pur doctrinara nu le poate deslusi in subtilitatile si profunzimile  pe care manifestarea concreta le dezvaluie.
In al treilea rand, am realizat si o analiza a modului in care se manifesta aceasta institutie in alte sisteme de drept, raportandu-ma cu precadere la unele state din Uniunea Europeana.   Suntem constienti, ca nimeni, niciodata, nu reuseste sa acopere in integralitatea lui un fenomen cercetat.   Ca mereu apar alte necunoscute, insa straduinta noastra s-a canalizat spre realizarea unei simbioze intre analiza doctrinara, cea a practicii administrative si cea legislativ-institutionala, pentru a oferi un suport de cunoastere si interes atat pentru teoreticieni, cat si pentru practicienii din sfera dreptului si administratiei publice. Aceasta cu atat mai mult cu cat Codul administrativ al Romaniei, aparut in luna iulie 2019, aduce multe modificari in regimul sau, dupa caz, in statutul juridic al institutiilor, pe care ne-am straduit sa le reflectam in continutul prezentei lucrari.   In lucrarea de fata, Radu Nicolae Stoian alege sa abordeze o tema de interes principal in administratia publica din tara noastra si nu numai: Institutia Prefectului. Pornind de la teza de doctorat si de la experienta acumulata profesand in domeniu, autorul ne prezinta toate fatetele acestei institutii de baza in orice comunitate.   Astfel, ne sunt prezentate evolutia acestei institutii de la aparitia ei pana in prezent si statutul prefectului in sistemul constitutional. De asemenea, este realizata o analiza comparativa a prefectului si subprefectului in contextul principiilor legale privind activitatea acestora. Iar pentru o analiza complexa, este descris rolul institutiei in administratia locala din statele Uniunii Europene. Nu in ultimul rand,  aflam care sunt atributiile prefectului prevazute de lege, un capitol important fiind destinat dreptului acestuia de a sesiza instantele de judecata.   Volumul Prefectul, intre rigorile profesioniste si avatarurile politice” este o insemnata sursa de documentare pentru cei din breasla, dar si una dintre putinele lucrari destinate acestui subiect. - Daniela Nae

Pe aceeași temă