Curajul de a prinde o stea căzătoare

Curajul de a prinde o stea căzătoare

Descriere

Curajul de a prinde o stea cazatoare. Insemnari despre destinul dreptei romanesti

In aceasta carte, un om politic roman viseaza. Asta, deja, e suficient in sine! Asemenea oameni politici sint rari la noi. La prima vedere, ar putea fi o carte despre trecut. Dar in lumea visului, trecutul si viitorul sint totuna, iar prezentul este momentul in care iti dai seama de asta. Poti avea observatii ici-colo la istoria politica recenta povestita de Gheorghe Falca, desigur. Dar ai face-o doar daca ai crede ca ai in fata o carte de istorie. Insa aceasta carte vorbeste despre viitor. Si orice om intelept stie ca va gasi coordonatele viitorului, daca va cauta atent urmele trecutului. - Sever Voinescu   Va invit sa cititi aceasta radiografie simpla a dezvoltarii sau involutiei gandirii politice romanesti, explicarea unor fenomene gen „PSD-ALDE“ sau „Dragnea“, motivele pentru care gandirea liberala este unica optiune sanatoasa pentru o natiune dezvoltata si ce sanse are Romania sa ajunga „normala“. Totul, intr-o fresca plina de intamplari anecdotice si sublinieri ale unor evenimente emblematice pentru 30 de ani de cautari. Iar referintele la modele de societate aproape perfecte sau prea putin perfectibile, naravurile comparate pornind de la Roma antica si democratia ateniana pana la lipsa de rafinament a pesedismului, pot constitui o mica baza pentru mobilarea mintilor tinere. - Rares Bogdan

Gheorghe Falca este nascut in 1967, la Brad. Absolvent al Facultatii de Constructii, sectia Cai ferate, Drumuri si Poduri, din cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia“ din Timisoara. A activat ca specialist in constructii in mai multe companii nationale de profil, ajungand pana la statutul de director. Experienta profesionala si manageriala in domeniu il recomanda, in anul 2000, pentru a fi ales vicepresedinte al Consiliului Judetean Arad, unde va coordona directiile tehnice ale acestei institutii. Apoi, din 2004, devine primar al Aradului, demnitate pe care a ocupat-o pana in primavara anului 2019. Activitatea politica a lui Gheorghe Falca incepe odata cu miscarile revolutionare din Timisoara, la care participa direct inca din 16 decembrie. Din 1990 este membru al Aliantei Civice. In acelasi an este ales in consiliul de conducere al Facultatii de Constructii din Timisoara, ca reprezentant al studentilor. Din 1991 pana in 1993, este presedintele tuturor organizatiilor studentesti din Timisoara. In 1995, devine membru al Partidului Democrat, iar in 1998 este ales presedinte al Organizatiei de Tineret nationale. In anul 2000 devine vicepresedinte al Partidului Democrat, filiala Arad, iar intre 2003 si 2011 activeaza ca secretar executiv al Biroului Permanent National al Partidului Democrat (ulterior, Partidul Democrat-Liberal). In 2013 devine presedinte al organizatiei judetene PDL, iar din 2017, vicepresedinte al Comitetului Executiv National al PNL. In anul 2019, Gheorghe Falca este ales europarlamentar. Este membru al Comisiei de Transport si Turism, al Comisiei pentru Munca si al celei pentru Petitii din cadrul Parlamentului European. Gheorghe Falca este casatorit si are o fiica.   In anul 2011, Gheorghe Falca publica la Curtea Veche Publishing volumul Societatea vie. Proiect Romania 2020, o perspectiva istorica de evaluare a raportului dintre statul roman si cetateni, dintre stat si societate. In volum, Gheorghe Falca propunea si, totodata, proiecta pentru o perspectiva temporala medie, un set de reforme si de actiuni necesare insanatosirii si echilibrarii unui sistem politic, economic si social de a carui eficienta inca ne indoim.   Despre Societatea vie, profesorul Emil Dinga scria ca „apare intr-un moment de descumpanire generala a societatii romanesti. Aceasta descumpanire nu este nicidecum efectul recentei crize financiare internationale (aceasta nu a facut decat sa augmenteze sau sa acutizeze unele procese negative de origine endogena si de natura structurala), ci este efectul cumulat al unor regrese, in primul rand, la nivel cultural: cvasiextinctia principiilor morale din comportamentul individual si institutional, disolutia autoritatii publice, inversarea valorilor in societate [...]. O oglinda fidela a acestor stari grave de lucruri este prezentata, de autor, cu luciditate si mahnire, in principalul corp ideatic al lucrarii. Paradigma «societatii vii», propusa de autor pentru descrierea unei atitudini radical noi cu privire la dinamica societatii romanesti la orizontul anului 2020, reprezinta, de fapt, o propunere de schimbare a filosofiei sociale care ar trebui sa inspire, sa orienteze si sa valideze eforturile de modernizare autentica a Romaniei si, numai pe aceasta baza, de europenizare a ei in cadrul Uniunii Europene“.

Pe aceeași temă

Gheorghe Falcă

Gheorghe Falca

Gheorghe Falcă