Dacia. Războaiele cu romanii. Sarmizegetusa
Descriere
„Imaginea Daciei și a dacilor în conștiința noastrã este astăzi, parcă mai mult ca oricând, tributară clișeelor. Unele s-au impus ca mituri fondatoare în istoriografia româneascã încă din secolul al XIX-lea, fiind apoi deturnate și exploatate în sprijinul ideologiei național-comuniste la finele secolului trecut. Altele sunt de dată recentă, produse stranii ale derutei identitare din era globalizării.
Deși cercetarea arheologică și istorică a făcut progrese remarcabile în ultimele decenii, descoperirile stau ascunse în lucrările academice, inaccesibile amatorilor de istorie. Mi-am dorit deci să aduc în fața marelui public o sinteză a cunoștințelor științifice pe care le avem acum despre acești strămoși ai noștri. Dincolo de ilustrația neobișnuit de bogată (peste 190 de imagini color: ilustrații complexe și reconstituiri de detaliu, fotografii de artefacte și monumente, hărți), această carte vă propune o viziune proaspătă asupra istoriei conflictelor daco–romane de acum aproape 2000 de ani, o istorie curățată de balastul ideologic.
Am adunat și adaptat pentru publicul iubitor de istorie marea majoritate a rezultatelor cercetărilor, studiilor și descoperirilor arheologice mai vechi și mai noi. Nu mi-am permis să speculez excesiv în privința momentelor istorice neclare, însă am folosit de multe ori cuvinte precum «probabil» sau «poate». Dar nici nu m-am ferit să sugerez unele posibilități atunci când – rar – izvoarele istorice sau urmele arheologice au fost ceva mai generoase. Unii cititori ar putea fi surprinși că anumite afirmații sau momente istorice prezentate în carte nu corespund cu ceea ce știau din filme, de la școală, din vechile cărți și reviste sau chiar din unele muzee. Sper ca tot ceea ce vor citi în această carte să fie puțin mai aproape de acel adevăr istoric pe care îl căutăm, teoretic, cu toții.“ – RADU OLTEAN