Scrisori din exil Corespondență inedită

Descriere

Cei care au impartatit, aidoma noua, conditia exilului se vor regasi pe ei, cel putin in parte, in aceasta corespondenta. Prietenia pe care am evocat-o consista in dorinta vie de-a face celuilalt binele; prietenul este, in reciprocitate si oglinda, cel mai devotat si mai spontan dintre terapeuti. In nici un caz el nu iti face morala, in nici un caz nu iti minimizeaza suferinta. Prietenia este un "da" permanent, un "da" neconventional si lipsit de ipocrizie. - Vianu Ion   E interesant ca nici Eliade, nici Cioran (Ionescu a fost salvat de partea lui franceza) n-au putut intelege, nici macar teoretic, totalitarismul – de dreapta sau de stanga, fascismul (pentru care au avut simpatii) sau comunismul. E, daca vrei, o forma de iresponsabilitate, si e justificat ca ei sa fie acuzati de asta. Noi am fost loviti atat de naprasnic, incat nu am avut prilejul sa dam dovada nici de responsabilitate, nici de iresponsabilitate; mentalitatea noastra a devenit una de supravietuitori (in sensul tehnic: cei care au supravietuit unei catastrofe). Orizontul nostru intelectual-psihologic e acela tipic supravietuitorului. Eliade, in concluzie, reprezinta generatia de imediat dinaintea Potopului (generatie care nu-si putea inchipui Potopul, desi, indirect – sau chiar direct ‒, putea fi "fascinata" de el); noi suntem cei dintai de dupa Potop, scapati ca prin minune de marea devastare, devastati totusi de insusi faptul ca am scapat. Ar fi de dezvoltat aceasta teorie a "supravietuirii" (un lucru teribil de trist) ca fenomen generational. - Calinescu Matei
Fragment din cartea "Scrisori din exil. Corespondenta inedita" de Calinescu Matei, Vianu Ion

"Cuvintele tale bune despre Fetele modernitatii ma bucura, dar stiu eu daca intr-adevar „m-am salvat intelectual"? Si-apoi, ce inseamna a te salva „intelectual"? Salvarea, daca asa ceva exista, nu poate fi decat indivizibila. De ce nu-mi trimiti comunicarile tale de la Milano de la Paris? Sunt nerabdator sa te citesc, definitia disidentei ma preocupa si pe mine foarte intens (preocupare care m-a facut sa pregatesc si sa tin un intreg curs, acum trei ani, despre filozofia cenzurii si problema disidentei). Cat despre „progresele comunismului", despre care vorbesti cu ingrijorare escatologica, tendinta mea e sa le privesc cu un ochi mai sceptic. Evident, alegerile din Franta sunt importante si o victorie a „stangii" e posibila. Probabil ca pentru rusi un astfel de scenariu e un adevarat cosmar. in masura in care „eurocomunismul" e o farsa, probabil ca si pentru comunistii francezi mai lucizi o victorie electorala a stangii nu e o perspectiva prea placuta. Un guvern socialist-comunist va deveni inevitabil si, foarte repede, impopular si, daca francezii vor reusi sa se debaraseze de el, Franta va avea o buna sansa sa regaseasca spiritul adevaratei democratii pe care-l cam pierduse. Primejdia reala n-o constituie comunismul ca atare, ci faptul ca Franta a devenit o tara atat de birocratica si, potential, cvasipolitista (asta a fost impresia mea cand am fost acolo in 1976). Aceste structuri nedemocratice, comunistii vor incerca desigur sa le loloseasca, tentatia va fi prea mare. Totul depinde de cat de rerme sunt ele - parerea mea e ca nu sunt chiar atat de rezis-tente pe cat par si ca, atunci cand comunistii vor incerca sa puna mana pe ele, mana lor grosolana, aceste structuri se vor farama. Dar toate astea nu sunt decat speculatii otioase, sa vedem ce se va intampla."