Jurnalul Reniei. Viata unei tinere in umbra Holocaustului Dziennik 1939-1942

Descriere

Jurnalul Reniei. Viata unei tinere in umbra Holocaustului 

Renia este o tanara care viseaza sa devina poeta. Dar e 1939, iar Renia este evreica si traieste in Polonia. Cand Rusia si Germania invadeaza tara, lumea Reniei se naruie. Separata de mama sa, se adaposteste la bunici, de unde fuge apoi pentru a scapa de raidurile aeriene nocturne, observa disparitia altor familii de evrei si, in final, este martora la crearea ghetoului.
Insa alaturi de teroarea razboiului, exista si frumusete. Renia isi gaseste vocea de scriitoare si se indragosteste. Ea si Zygmunt se saruta pentru prima data cu cateva ore inainte ca nazistii sa ajunga in orasul ei natal. Si tot Zygmunt va scrie ultima insemnare in jurnalul Reniei.
Redescoperit recent, dupa saptezeci de ani, Jurnalul Reniei este deja considerat o lucrare clasica a literaturii Holocaustului. Scris cu o claritate si o maiestrie care amintesc de Anne Frank, Jurnalul Reniei este o marturie extraordinara atat pentru ororile razboiului, cat si pentru viata care poate exista chiar si in cele mai intunecate vremuri.
  Renia Spiegel, o tanara cu atata pofta de viata si cu un deosebit talent de a descrie in proza si in versuri frumusetea lumii din jur, a fost lipsita printr-un glont de ceea ce-si dorea ce1 mai mult: un viitor... Cei care au pastrat jurnalul si cei care l-au tiparit au «salvat-o». Nu au putut s-o smulga din mainile destinului ei crud. Si nici nu au putut sa-i dea viitorul pe care si-l dorea atat de mult. Dar au salvat-o de durerea suplimentara de fi uitata. - Deborah E. Lipstadt 
  Uimitor... O noua contributie inestimabila la literatura Holocaustului. - Smithsonian Magazine   

Fragment din cartea “Jurnalul Reniei” de Renia Spiegel:   “S-au intamplat atat de multe... Poate sa-ti povestesc pe scurt. Am avut un vis. Se facea ca eram cu mama si parea atat de minunat, de extraordinar, lucrul acesta care pentru altii este minunat si firesc. Dar mama mea este deosebita. Este prietena mea, egala mea. Si acum ca m-am intors in partea cealalta, tanjesc si sufar din nou. Dar asculta, dragul meu Jurnal, asculta, asculta, pentru ca mi se pare ca te rogi pentru mine, iar rugaciunile tale isi gasesc raspuns, dragul meu caiet in care se afla profunzimile sufletului meu. Mama imi scrie scrisori lungi, atat de duioase si de iubitoare, ca-mi vine sa plang. Dar asta nu e ninlic, eu tot mai cred! Cred in Dumnezeu, thie si in Mama. Cred ca va fi asa cum spune Zygus. Vom supravietui cumva razboiului si mai tarziu... chiar va fi asa cum spune el? Oricum, vom vedea amandoi, tu si cu mine, si vom fi fie dezamagiti, fie fericiti, in cele din urma, eu si cu tine. Pentru ca daca eu rad, cum ai putea tu sa fii trist, tu “oglinjoara mea” (asa te-a numit Bulus)?    Jurnalul meu poete fi vesel  Suparat sau trist ca si mine Caci doar am mers la scoala-mpreuna La intalniri si pe la meciuri...  Are idei nastrusnice la fel ca si mine acelasi ras si geamat si lacrimi sunt si mai rele dar si mai bune acolo in el caci este adesea mai greu induri  sfios uneori, alteori cu un zambet viclean  singur prieten si unicul sprijin  sau un artagos pe care nu poti sa te bizui  jurnalul meu este exact ca si mine.  Iar atunci cand chiar am necazuri  devine sosia sufletului meu  acolo-nauntru - in visuri si versuri  in doruri si-n clipele care ma dor  cuvintele sunt cat se poate de triste  cand este sarman si speriat si timid  cand este trist si n-are lacrimi sa planga  atunci jurnalul meu sunt chiar eu.   Da, da, asa sunt eu. Sunt una din milioanele de fete care pasesc prin lume - mai urata decat unele, mai frumusica decat altele, dar oricum diferita de toate. Zygus, si el este diferit fata de toti, este asa de bun si de minunat, subtil si sensibil...”