Dragostea cea veche îţi şopteşte la ureche. Primele iubiri

Dragostea cea veche îţi şopteşte la ureche. Primele iubiri

Descriere

Se spune că prima iubire nu se uită. Unii susțin că e ceva magic, alții că e doar o chestiune de compatibilitate chimică între două persoane. Aurora Liiceanu arată cum privesc prima dragoste scriitorii, pe de o parte, și oamenii de știință, pe de alta. Vom vedea cum își povestesc prima iubire Turgheniev, Vladimir Nabokov sau Orhan Pamuk și cum o analizează psihologii, biologii sau filosofii. Vom găsi istorii despre iubiri împărtășite, iubiri neîmpărtășite, iubiri cu final tragic sau fericit, dar și studii care enumeră simptomele fizice caracteristice îndrăgostirii. Și poate vom înțelege de ce unii se întorc după ani la prima lor iubire și de ce îndrăgostiți de pretutindeni continuă să-i scrie și azi Julietei.
Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru povești (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Viața nu-i croită după calapod (2011, 2019), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Ea și El. Biografia unei relații (2016), Madlena (2017), Putere și sînge. O aventură indiană (2018), Tînăra cu părul alb. Misterul Nabokov (2019) și Așteptarea Penelopei (2019).

Pe aceeași temă

Aurora Liiceanu,Aurora Liiceanu

Mihail Şişkin

Andreea Raicu

David Lambert,Keith Dugdale

Anuradha Roy,Gillian Flynn,Eric Emmanuel Schmitt,Martin Page,Jane Harper,Joni Rendon,Shannon Mckenna Schmidt,Alec Blenche,Rumi,Ileana Vulpescu

Aurora Liiceanu