Coperta cărții Mihai I, regele-copil și pecețile de mărgean de Simona Antonescu

Mihai I, regele-copil și pecețile de mărgean

Descriere

Porniţi într-o nouă aventură de cercetare a Manuscrisului, gemenii noştri preferaţi, Ilinca şi Călin ajung într-o epocă elegantă, în care pălăriile, trenurile şi mustăţile cu vârfuri răsucite sunt la modă, iar Mihai, nepotul în vârstă de cinci ani al Reginei Maria, devine rege.Alături de o altă pereche de gemeni, peripeţiile copiilor continuă, iar dacă veţi citi cu atenţie, veţi descoperi că printre rânduri se ascunde îngheţată de fistic. Şi veţi descoperi legătura dintre internet şi jocul de oină.

„Apoi se rotiră de câteva ori pe călcâiul stâng către dreapta, rostind descântecul învățat de la Ilinca, și în clipa următoare dispărură. Pe urmele lor, crengile copacului din față se tulburară ca la trecerea unei brize ușoare. Două frunze se desprinseră și plutiră o vreme prin aer, așezându-se chiar pe parbrizul automobilului generalului, care opri cu scrâșnet de frâne în fața cerdacului.”

Despre autor

Simona Antonescu
Simona Antonescu
n. 1969

Simona Antonescu este o scriitoare română care s-a impus în special prin romanele sale istorice.

Pe aceeași temă

Cărți de Simona Antonescu

Coperta cărții Decebal si un solomonar misterios

Simona Antonescu, Alexia Udriste

Coperta cărții Menumorut si minele de aur de la Rosia Montana

Simona Antonescu, Alexia Udriste

Coperta cărții Regina Maria si Marea Unire

Alexia Udriste, Simona Antonescu

Coperta cărții Mircea cel Batran si Scoala Scutierilor

Simona Antonescu, Alexia Udriste

Coperta cărții Nobilul Aeticus si o calatorie in jurul lumii

Simona Antonescu, Alexia Udriste