Ei: Aventuri cu extremiști
Descriere
Personajele principale ale investigatiei lui Ronson - fundamentalisti islamici, neonazisti sau membri ai Ku Klux Klanului - au in comun convingerea ca lumea este condusa de o societate secreta, dintr-o camera aflata nu se stie unde. Fara sa scape din vedere efectele fanatismului acestor oameni, jurnalistul britanic incearca sa gaseasca acea presupusa societate invaluita in mister, sau cel putin sa inteleaga de unde vine credinta lor ca istoria e o imensa conspiratie. In calatoria lui, Ronson ajunge sa fie urmarit de barbati cu ochelari fumurii, sa fie demascat drept evreu intr-o tabara de antrenament jihadista sau sa vada directori de multinationale si diversi politicieni participand la un bizar ritual pagan in padurile din nordul Californiei. Cartea e cand infricosatoare, cand hilara. Atitudinea relaxata, marca inregistrata a lui Ronson, este o incantare. - The Independent O aventura picaresca amuzanta - care se citeste la modul compulsiv -, printr-o lume dosnica paranoida. - Louis Theroux, The Guardian Pentru cartea asta, Ronson a reusit sa se apropie de cativa grei ai unor miscari cu agende si convingeri foarte diferite, dar unite de extremismul si de virulenta cu care le sustin. A fost, printre altele, acasa la Thom Robb, mare maestru de cavaleri la Ku Klux Klan, si a petrecut timp cu Omar Bakri, fundamentalist musulman sustinator al lui Bin Laden. Impreuna cu Alex Jones (care pe-atunci n-avea deloc notorietate), fondatorul InfoWars, acum faimos site de conspiratii si fake news, a incercat sa se infiltreze la o intalnire a „grupului Bilderberg”, despre care se crede ca ar fi o organizatie exclusivista de oameni influenti si bogati, aflata in miezul multor teorii conspirationiste. De acelasi autor la Editura ART: • Umilirea publica in epoca internetului • Testul psihopatului. O calatorie prin industria nebuniei
Fragment din cartea "Ei: Aventuri cu extremisti" de Jon Ronson
"La intoarcerea mea la Londra ma astepta un mesaj de la Omar pe telefon. Armata israeliana bombardase un adapost din Cana, in sudul Libanului, omorand o suta de civili musulmani, femei si copii. Bill Clinton s-a referit la masacru numindu-l „tragedie", de parca ar fi fost un dezastru natural. Alegerea cuvintelor l-a infuriat pe Omar aproape la fel de mult ca atacul insusi. - Nu a fost o tragedie, a spus. A fost un act de terorism. Omar a hotarat sa organizeze o demonstratie in fata Ambasadei Israelului din Kensington High Street. Trebuia sa fotocopieze niste iluturasi. Daca aveam un minut, il puteam oare duce cu masina pana la Office World? Am fost de acord, desi ma temeam ca incepeam sa trec linia dintre jurnalist si sofer. De asemenea, nu credeam ca Omar isi daduse seama ca sunt evreu. Nu mentionase asta, si nici eu n-am facut-o. Odata se referise la evrei ca fiind cei mai josnici necredinciosi de pe pamant. Simteam cumva ca-mi tradez poporul ajutandu-l sa-si coordoneze Jihadul. Office World este un cuib de activitate revolutionara politica si religioasa din nordul Londrei, in primul rand datorita ofertei lor numite „Pretul promis". - Daca gasesti un centru de fotocopiere care e mai ieftin, a explicat Omar pe drum, atunci Office World iti va da o reducere. - Capitalism, am spus. - Capitalism, a spus Omar. Oh, da. Eu profit de pe urma capitalismului vostru ca sa raspandesc mesajul. Profit de libertatea voastra de expresie. Un evreu hasidic statea langa noi la ghiseul de la Office World. Voia sa copieze niste partituri pentru un barmitzvah. Omar l-a cantarit pe evreul hasidic, iar evreul hasidic l-a cantarit pe Omar. Apoi angajatul de la Office World a spus „Gata!" si i-a inmanat lui Omar doua sute de fluturasi."