Pedagogie. Provocari si dileme privind scoala si profesia didactica

Descriere

    Este scoala actuala in criza, iar daca da, ce schimbari structurale si functionale se impun pentru depasirea acesteia? Pornind de la aceste intrebari, Emil Paun face o trecere in revista a provocarilor cu care se confrunta scoala: globalizarea, echitatea, calitatea si egalitatea, largirea si diversificarea cimpului educational, noile tehnologii de comunicare etc. Pe linga multiplele aspecte ce tin de profesia didactica – statutul profesorului, nevoia de profesionalizare si modurile in care poate fi realizata, categoriile de competente specifice –, sint analizate transformarile curriculumului scolar si chestiuni esentiale privind evaluarea – obsesia rezultatelor si consecintele ei negative, dar si rolul greselilor in dezvoltarea cognitiva a elevilor. Prin ampla problematica teoretica si practica tratata, volumul se adreseaza profesorilor din mediul preuniversitar si universitar, cercetatorilor in domeniul pedagogiei si stiintelor educatiei, studentilor in formare pentru cariera didactica, masteranzilor si doctoranzilor in stiintele educatiei, precum si decidentilor din sistemul de invatamint.

    Din cuprins: • Premisele epistemologice ale intemeierii stiintelor • Identitatea si legitimitatea pedagogiei ca stiinta • Pedagogia – un cadru conceptual • Tranzitia spre stiintele educatiei • Teorii si paradigme in pedagogie si stiintele educatiei • O radiografie a scolii contemporane • Profesia didactica • Transpozitia didactica – un proces de elaborare, transmitere si constructie a cunoasterii scolare • Reflectii nonconventionale despre evaluarea elevilor

    Fragment din volumul "Pedagogie. Provocari si dileme privind scoala si profesia didactica" de Emil Paun:

    ”Capitolul III. Pedagogia — un cadru conceptual

    Statutul stiintific al pedagogiei (ca si al altor stiinte socioumane) este inca o problema controversata. Cand discutam despre statutul pedagogiei ca stiinta trebuie sa tinem seama de o anumita fragilitate epistemologica a stiintelor socioumane. A. Clausse vorbeste chiar despre „mediocritatea" stiintelor socioumane. Ce fel de stiinta este pedagogia, care sunt criteriile prin care se legitimeaza ca stiinta, care este statura sa epistemologica ? Iata intrebari ale caror raspunsuri sunt de natura sa situeze mai riguros pedagogia in ansamblul stiintelor socioumane.
    Pentru a raspunde la aceste intrebari se impune sa reamintim ca modelul epistemologic propus de Dilthey a generat doua configuratii epistemologice specifice celor doua mari categorii de stiinte - stiintele naturii (pozitive) si stiintele socioumane. In acest fel, in cadrul acestora din urma s-a cristalizat un spatiu epistemologic comun. Statutul stiintific al pedagogiei trebuie analizat din perspectiva acestui cadru epistemologic.
    In capitolele anterioare am incercat sa prezentam sintetic parcursul pedagogiei de la perioada prestiintifica la cea stiintifica, printr-o incursiune in trecerea progresiva de la ideile despre educatie formulate in diferite momente (Antichitatea, Evul Mediu si Renasterea) la momentele fondatoare (miturile fondatoare) ale pedagogiei ca domeniu stiintific autonom, in fapt, la configurarea celor doua mari paradigme ale pedagogiei - paradigma naturalismului pedagogic (Comenius si Rousseau) si cea sociologica (Durkheim), paradigme care au marcat in mod esential fundamentarea pedagogiei ca stiinta. Contributiile celor trei fondatori ai pedagogiei au marcat desprinderea pedagogiei de trecutul sau prestiintific, pastrand insa o parte a achizitiilor ideatice ale precursorilor.
    Majoritatea teoreticienilor din domeniul pedagogiei subliniaza ca aceasta s-a constituit si s-a maturizat in relatie cu problemele scolii.”