Foe - J. M. Coetzee

Descriere

Aflata la bordul unui vas al carui echipaj se revolta, Susan Barton este lasata in deriva pe mare, intr-o barca unde se mai afla trupul neinsufletit al capitanului, ucis cu salbaticie in timpul confruntarii. Dupa mai multe zile, ea ajunge pe legendara insula a lui Cruso, din romanul lui Daniel Defoe. Relatia care se leaga intre cele trei personaje — Susan, Cruso si Vineri — e una plina de compasiune si solidaritate, dar are, totodata, zone de umbra care deconspira adevarata natura a raporturilor dintre ei: cruzimea si indiferenta, teama si violenta. In cele din urma, cei trei sunt salvati de echipajul unei corabii care se apropie de insula, dar Cruso moare in timpul calatoriei de intoarcere in Anglia. Susan Barton hotaraste sa-l gaseasca pe Daniel Foe, pentru a-i propune sa scrie despre teribila aventura pe care o traise pe insula. Inainte de a-l intalni va trebui sa infrunte cinismul si rautatea unei societati care vede in Vineri numai un sclav bun de vandut pe bani frumosi, iar in ea o femeie lipsita de moralitate.
      Fragment:   “„Draga domnule Foe, Acum cateva zile, Vineri ti-a descoperit robele (adica cele din garderob) si perucile. Sunt robele mai-marelui unei bresle? Nu stiam ca exista o ghilda a autorilor. Robele l-au starnit sa danseze, ceea ce nu l-am mai vazut facand inainte. Dimineata, danseaza in bucatarie, unde geamurile dau spre rasarit. Daca soarele straluceste, el danseaza in petecul de soare, intinzandu-si bratele in laturi si invartindu-se in cerc, ochii inchisi, ora dupa ora, fara sa oboseasca ori sa ameteasca . Dupa-amiaza, se muta in salon, ale carui ferestre dau spre apus, si isi executa dansul acolo. In valtoarea dansului, nu mai e el insusi. Nimeni nu mai poate ajunge la el. Il strig pe nume, nici ca-i pasa, intind o mana spre el, mi-o da la o parte. In timp ce danseaza, se aude un zumzet in gatlejul lui, mai adanc decat vocea lui obisnuita; uneori pare sa cante. N-are decat sa cante si sa danseze cat pofteste, nu-mi pasa, atata vreme cat isi face putinele treburi. N-am sa trudesc eu, iar el sa se invarta! Noaptea trecuta, am hotarat sa-i iau roba, ca sa-l aduc in simtiri. Doar ca, atunci cand m-am furisat in camera lui, el era treaz, cu mainile inclestate pe roba, care era intinsa pe patul lui, parca imi citise gandurile. Asa ca m-am retras. Vineri si dansul lui: oi fi deplangand eu monotonia existentei in casa dumitale, dar mereu am despre ce scrie. Ca si cand animalcule de cuvinte zac dizolvate in calimara dumitale, gata de a fi scoase si de a zbura de pe toc si a capata forma pe hartie. De la parter la etaj, de acasa pana la insula, de la fata la Vineri, pare sa nu trebuiasca decat sa stabilesc polii, ce-i aici si ce-i acolo, ce-i acum si ce-a fost atunci – dupa care, cuvintele singure fac calatoria. N-am banuit ca e atat de usor sa fii autor.”