Sapte pacate impotriva spiritului - Nicolae Iuga
Descriere
Fiul lui Dumnezeu coboara pe pamant, se face om, patimeste, moare si invie, apoi se „proslaveste", se inalta din nou la ceruri in slava Lui Dumnezeu, pentru a remedia moartea din fiinta umana. in schimb, Spiritul (Duhul) Sfant este trimis de la Dumnezeu din ceruri pe pamant si ramane aici, ca succedaneu al Fiului (In. XVI, 7-15), spre a-i „calauzi pe oameni intru tot adevarul", spre a asigura subzistenta si supravietuirea speciei umane in componenta ei spirituala, ca natura anorganica a sa. Deci, daca va grai cineva blasfemie impotriva Fiului lui Dumnezeu i se va ierta lui, pentru ca El ca Dumnezeu este intangibil, este imun la rautatile oamenilor. Dar blasfemierea, stirbirea, ranirea, uciderea unei singure manifestari particulare a Spiritului afecteaza grav, iremediabil si ireversibil substanta spirituala a intregii umanitati. De aceea pacatul impotriva Spiritului nu se va ierta in veac.
Fragment:
"5. Invazia musulmană in Europa
Problema invadării şi ocupării Europei de către musulmani, aşa-numitul „terorism" musulman, precum şi impactul acestei agresiuni împotriva Spiritului creştin al Europei, atâta cât a mai rămas Europă post-creştină, presupune cauze mai vechi, ascunse şi cronicizate, care necesită o serie de clarificări prealabile.
Trebuie să pornim de la observaţia că, în istoria recentă, au existat două valuri ale migraţiei musulmane spre Europa. Primul s-a produs lent, insinuant şi într-un timp mai îndelungat, pe la începutul anilor `90 ai secolului trecut. Migraţia, inclusiv cea musulmană, a fost stimulată de căderea regimurilor comuniste, cu frontiere practic închise, şi de o relaxare a regimului circulaţiei persoanelor în ţările occidentale. Musulmani paşnici, proveniţi în principal din Turcia şi din zona Magrebului, au pătruns continuu în Europa, atât pe căi legale cât şi ilegale, în încercarea de a scăpa de sărăcie şi de a căuta un trai mai bun. Astfel, treptat, în ţările mari europene, Germania sau Franţa, s-a ajuns la minorităţi musulmane integrate şi stabile în jurul cifrei de cinci milioane de locuitori, reprezentând între 7-10% din totalul populaţiei din respectivele ţări europene. Aceste comunităţi musulmane au constituit apoi veritabile şi eficiente capete de pod pentru puternicul asalt migraţionist musulman asupra Europei din anul 2015. Al doilea val l-a constituit evident cel al refugiaţilor de război, de dată recentă. "