Comoara duhovniceasca, din lume adunata - Sfantul Ierarh Tihon din Zadonsk

Descriere

    Asa cum negustorul aduna felurite marfuri din diferite tari si le aduce, si le pastreaza la el acasa, tot asa si crestinul poate sa adune din aceasta lume ganduri folositoare de suflet, sa le puna in inima lui si prin aceastea sa se zideasca sufletul sau. Crestine, de ne vom indrepta cu toata inima catre Dumnezeu, El ne va lumina cu a Lui lumina si ne va incalzi cu a Lui dragoste. Nu il poate vedea pe Dumnezeul cel vesnic sufletul bolnav de viclenie, de mandrie, de ingamfare, de iubire de sine, de iubirea acestei lumi. Numai ochii simpli si sanatosi ai sufletului Il pot vedea pe Dumnezeu. Dar si aceasta vedere tot de la Dumnezeu este, caci, fara ajutorul Lui, sufletul nu are putinta sa-l cunoasca si sa-L vada. El insa se descopera pruncilor simpli si lipsiti de rautate. "Caci ai ascuns acestea de cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor" (Matei 11:25).

    Fragment din volumul "Comoara duhovniceasca, din lume adunata" - Sfantul Ierarh Tihon:

    ”Cel ce se imbata cu vin, atata timp cat bea, nu simte cat de vatamatoare este betia. Tot asa, cel ce se imbata cu patimile acestei lumi nu stie cat de vatamatoare sunt aceste patimi, atata timp cat staruie in ele. Si unul si altul au mintea intunecata. Cel ce se imbata cu vin, cuma incepe sa se trezeasca, incepe sa-si dea seama cat de vatamatoare este betia. Tot asa si cel ce s-a imbatat cu patimile lumii, cand incepe sa-si vina in fire, incepe sa-si dea seama cat de vatamatoare sunt patimile lumii acesteia. Cel ce se trezeste din betie simte in trup multa slabiciune. Tot asa si celui ce staruie in patimile acestei lumi i se slabanogeste sufletul. Precum betia cu vin slabanogeste trupul, tot asa si patimile lumii acesteia slabanogesc sufletul.
    Omul care s-a trezit din betie regreta si se rusineaza ca a baut vin peste masura, ca a fost in nesimtire si s-a purtat necuviincios, vatamandu-se astfel pe sine insusi si facandu-se de rasul oamenilor. Tot asa si crestinul, venindu-si in sine, regreta si se rusineaza, se caieste si isi frange inima pentru ca a alergat dupa patimile lumii acesteia si a parasit adevaratul bine. Toate zilele vietii sale de mai inainte le plange ca pierdute. Atunci el va cunoaste in ce desertaciune si patimi a trait.
    Tot asa si Solomon, venindu-si in fire si cunoscandu-si faptele sale desarte, a marturisit spunand: „Am inceput lucrari mari: am zidit case, am sadit vii, am facut gradini si parcuri si am sadit in ele tot felul de pomi roditori; mi-am facut iazuri, ca sa pot uda din ele o dumbrava unde cresteau copacii; am cumparat robi si roabe si am avut feciori nascuti in casa, asemenea si turme de vite, si oi fara de numar, mai mult decat toti cei care au fost inaintea mea in Ierusalim. Am strans aur si argint si numar mare de regi si de satrapi; am adus cantareti si cantarete si desfatarea fiilor anului mi-am agonisit: o printesa si alte printese. Am fost mare si am intrecut pe toti cei ce au trait inaintea mea in Ierusalim si intelepciunea a ramas cu mine. Si tot ceea ce doreau ochii mei nu am dat la o parte si n-am oprit inima mea de la nici veselie, caci inima mea s-a bucurat de toata osteneala mea, si aceasta mi-a fost partea din toata munca mea. Apoi m-am uitat cu luare aminte la toate lucrurile pe care le-au facut mainile mele si la truda cu care m-am trudit ca sa le savarsesc si iata, totul este desertaciune si vanare de vant si fara nici un folos sub soare" (Eccl. 2: 4-11).”