Calvus mons - Cornelia Alexoi
Descriere
Calvus mons sau Despre cum s-a prins Alba ca Zapada in zborul Pasarii Phoenix
- Dhagi tovahasi si ph'etini, se auzi din camera alaturata actorul care intr-adevar imita foarte bine glasul si stilul lui Ceausescu.
Recunosc ca m-a cuprins teama. Asemenea indrazneli se puteau plati scump.
— Sunt curajosi, colegii tai, am ingaimat, in timp ce Sildesco se aseza, resemnata, pe marginea banchetei.
— Mai degraba inconstienti, replica ea, framantandu-si mainile... Au baut cam multisor, cu totii, daca au uitat in ce tara traim.
— Credeam ca Barosanul s-a dus sa-i opreasca.
— Da' de. unde!... E bancul lui favorit. Nu vrei sa tragi si tu un ochi?
— O, nu, m-am grabit sa raspund. Nu vreau sa fiu implicat, la o adica. Sper sa ajung acasa de aici, nu la „racoare".
— Sa gandim pozitiv, totusi, incerca ea un zambet.
— Da, ai dreptate. Atunci sa-ti spun gandul meu pozitiv din acest moment. As vrea sa petrecem revelionul impreuna, mi-am facut eu curaj. Daca, desigur, nu ai deja un plan mai interesant, pentru noaptea dintre ani, am turuit mai departe, dandu-mi seama cat de aberanta putea sa para in ochii ei o astfel de invitatie, venita din partea unui om pe care nu-l mai vazuse niciodata pana in acea zi. Sildesco ma privi, intr-adevar, extrem de uimita. Dadu sa spuna ceva, apoi se razgandi.