Zbor intrerupt - Monica Lebada
Descriere
“Zbor intrerupt” incepe cu si ca o poveste. Pret de cateva zeci de pagini asistam la spectacolul unei micro-lumi juvenile. Nicole, o veritabila "G. I. Jane" este din multe puncte de vedere adolescentul tipic - parinti respectabili dar care nu o inteleg decat partial, un cerc de "nebuni frumosi" si inevitabile momente de plictis si neatentie la ore. Atmosfera adolescentina a romanului nu este tulburata, in aceasta faza, decat de vise in care se aud motoarele unor avioane. Atipicitatea Nicolei si a prietenilor ei este data tocmai de intentiile, din ce in ce mai concrete, de a apuca mansa unui avion. In locul unor spinoase cine in familie cu "alesul" sau "aleasa", Nicole si compania au de infruntat emotille pe care reactiile parintilor - total nepregatiti de "zbor" - li le ofera din plin. Primul artificiu al autoarei - si probabil cel mai de efect - este o brusca si puternica "frana de mana" trasa intr-un moment in care firul epic curgea previzibil. Usor de imaginat protagonista, Nicole, ajunsa in carlinga. Greu de prevazut cinci epave arzand si curmarea brusca a unei frumoase povesti de dragoste om-avion. "Nebunii aerului" dispar brutal din scena lasand un imens vid afectiv si schimband radical cursul singurului destin pentru care zarurile nu au fost aruncate. - Alexandru Ciocan
Coperta extinsibila.
Fragment din roman: “Mi-am amintit primul meu zbor singura - a fost o senzatie pe care n-am s-o uit niciodata. Chiar daca zburasem foarte mult inainte cu instructorul si ma simteam „in elementul meu” in avion, cand am decolat, recunosc ca am avut emotii mari. Indepartandu-ma de baza, vazand doar paduri si lacuri, m-am pierdut pentru o fractiune de secunda. Totul parea la fel. O clipa am crezut ca m-am ratacit. Eram atat de incantata ca zbor singura, incat uitasem sa-mi verific harta. Mi-am reveni rapid. Minunat - cat vedeam cu ochii cerul imi apartinea. Au trecut trei ani de atunci. Am absolvit a treia Academia Fortelor Aeriene din Colorado Springs. David fusese sef de promotie. Tatal lui n-a venit la ceremonia de absolvire, insa familia mea era deja si a lui. Au fost foarte mandri de noi. Ella ne-a luat un interviu pentru revista "Woman's Power" unde era deja redactor-sef. Dupa ce-am ramas singuri, mi-a soptit emotionat: "nu sunt sigur, dar cred ca l-am vazut pe fratele meu pentru un moment in spate". A fost cea mai frumoasa zi din viata noastra de pana atunci. De aceasta data aveam o zi innorata de noiembrie, cu vizibilitate mai redusa, dar suficienta pentru zbor. Planificasem o ruta mai lunga decat ieri. Eram ultima. Pastram legatura radio, uneori si vizuala. Cand pilotam, nu mai eram Nicole si David. Deseori ma certa. La inceput ramaneam suparata si dupa ce paraseam baza. In timp, indiferent de divergentele din acea zi, cand scapam de uniforma uitam totul. Privirea imi era peste tot - pe cer, pe comenzi, pe radar, pe... - Baza. Aici David6. E ceva in neregula cu radarul meu! In primul moment am crezut ca e o defectiune temporara. L-am cautat cu privirea pe cer. Nimic! - Baza?! Nu mai vad pe nimeni! Am incercat sa iau legatura cu ei. Niciun raspuns. - David6! - ma intorc la baza. Cer permisiunea sa aterizez. Nimic. Niciun bruiaj. Nimic! Mi s-a parut ca vad... Fum? Foc? Nu! Imposibil! Am intors cat am putut de repede animalul."
