Razboiul civil din Grecia (1946 - 1949) si emigrantii politici greci in Romania (1948 - 1982) - Apostol Patelakis
Descriere
Razboiul Civil (1946 - 1949) a fost una dintre paginile cele mai dramatice ale istoriei grecesti din secolul al XX-lea. In timp ce in 1945, la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, majoritatea covarsitoare a tarilor aliate priveau cu optimism spre viitor, Grecia intra intr-un catastrofic razboi fratricid. Ranile deschise de acel razboi au fost adanci si continua sa chinuie societatea greaca. Pe durata acelui razboi fortele politice traditional burgheze au avut ciocniri violente cu partidul comunist pentru controlul politic al Greciei. Rezultatele acelor conflicte au fost catastrofale. Zeci de mii de morti, pagube importante in structura urbana dar mai ales in cea rurala si, mai intai de toate, o dihonie nationala au desavarsit distrugerea unei tari, distrugere inceputa in fapt in timpul ocupatiei italiene, germane si bulgare.
...Cele aproximativ patru decenii traite de refugiatii comunisti greci in fostele tari comuniste au fost departe de a fi usoare. Vindecarea ranilor Razboiului Civil, amintirea patriei, adaptarea la o tara noua, oricat ar fi fost aceasta de primitoare, cereau timp, rabdare si puternice resurse sufletesti. Printre tarile care au primit si au adapostit mii de refugiati politici greci a fost si Romania, tara cu care Grecia a avut dintotdeauna relatii prietenesti. - Iakovos Mihailidis Profesor de istorie moderna si contemporana Facultatea de Filozofie, Departamentul Istorie si Arheologie Universitatea „Aristotel" din Salonic
Asadar, Apostolos Patelakis, punand la lucru arhivele, memoria colectiva, dar si propria experienta ne prezinta pagini din istoria zbuciumata a Greciei incepand cu rezistenta din anii celui de-al doilea razboi mondial, razboiul civil, dictatura militara. Acestea sunt completate cu prea putin cunoscuta istorie a emigrantilor greci din Romania. Credem ca tocmai aici este marele merit al curajul de a scrie fara ura si partinire despre o pagina de istorie ce cuprinde o rana care cu greu s-a vindecat (inca anumite aspecte raman si azi controversate). Este o carte scrisa nu doar cu mintea, ci si cu sufletul, un efort pentru care profesorul Apostolos Patelakis, ale carui preocupari imi sunt cunoscute de ani buni si de care ma leaga o frumoasa prietenie, merita toata aprecierea noastra. Apostolos Patelakis deschide, suntem convinsi, o directie de cercetare care ne va oferi multe surprize in anii care vor veni. - Prof. univ. dr. Gheorghe Onisoru Universitatea „Stefan cel Mare" Suceava